04 MARTIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Agenţi economici din Galaţi, sancţionaţi pentru neprotejarea muncitorilor împotriva substanţelor periculoase
Agenţi economici din Galaţi, sancţionaţi pentru neprotejarea muncitorilor împotriva substanţelor periculoase

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat o acţiune de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa substanţelor periculoase. Acţiunea reprezintă prima etapă a Campaniei europene pentru locuri de muncă sigure şi sănătoase 2018-2019, care se concentrează asupra substanţelor periculoase.
În urma controalelor efectuate au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale. Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost: nu s-au luat toate măsurile de securitate privind manipularea şi depozitarea agenţilor chimici periculoşi, nu s-a asigurat semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la toate locurile de muncă unde sunt agenţi chimici periculoşi, instruirea periodică nu cuprinde toate informaţiile privind agenţii chimici periculoşi, instrucţiunile proprii în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu ţin cont de particularităţile locurilor de muncă sau nedotarea tuturor lucrătorilor cu EIP în concordanţă cu riscurile de la locul de muncă.
De asemenea, în data de 18 septembrie 2018 la sediul ITM Galaţi a avut loc o instruire la care au participat 22 persoane: angajaţi, manageri, lucrători desemnaţi cu SSM, reprezentanţi ai serviciilor externe de prevenire si protective abilitate, responsabili cu protecţia mediului, care desfăşoară activitate în domeniile: sănătate, construcţii, asistenţă socială, transporturi, prelucrarea lemnului, prestări servicii, tipografii, etc.


Articole înrudite