Aspiranţii la un loc de student pe băncile Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (UDJG) participă începând de sâmbătă, 22 iulie, la prima sesiune de admitere pentru ciclul I de studii universitare de licenţă. UDJG oferă 2.000 de locuri la buget pentru ciclul I de studii universitare de licenţă şi 1.276 de locuri la taxă. Ieri au fost susţinute teste grilă cu câte 30 de întrebări la Algebră, Chimie, Educaţie Tehnologică, Fizică, Fizică-Mecanică şi Tehnologia Informaţiei şi Comunicării. De remarcat este că la disciplina Fizică-Mecanică examenul a fost susţinut doar de un singur absolvent de liceu. La Limba şi Literatura Română, Limba Engleză şi Limba Franceză au avut loc probele orale. Tot ieri s-au susţinut şi probele eliminatorii la comunicare, muzică, desen şi educaţie fizică. Examenul de admitere la Universitate va continua astăzi cu testele grilă la Biologie şi Chimie Organică, dar şi cu proba orală la Psihologie şi Matematică. Pe 25 iulie examenul de admitere se va încheia, urmând ca în aceeaşi zi să se afişeze rezultatele din etapa I, iar între 26 şi 30 iulie 2012 vor fi depuse diplomele în original pentru cei admişi.
A doua sesiune de admitere, în luna septembrie
În luna septembrie va fi şi o a doua sesiune de admitere, perioada de înscriere desfăşurându-se între 7 şi 11 septembrie 2012. În intervalul 13-16 septembrie se vor desfăşura probele, vor fi soluţionate contestaţiile şi se vor afişa rezultatele finale. Cele mai multe locuri au fost alocate în acest an Facultăţii de Economie (478), Arhitectură Navală (434), Metalurgie (418), Farmacie (358), Ştiinţe şi Mediu (303), Istorie, Filosofie şi Teologie (258). Medicina este însă facultatea unde s-au repartizat cele mai multe locuri suplimentare pentru studenţi (71), comparativ cu anul trecut, motivaţia fiind noile specializări introduse, în condiţiile în care anul trecut au existat doar 50 de locuri. În situaţia în care locurile disponibile la stat nu vor fi ocupate, acestea vor fi redistribuite la facultăţi, pe locurile cu taxă.