16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost lansat Programul Regional Sud-Est 2021-2027
A fost lansat Programul Regional Sud-Est 2021-2027

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management, a organizat în data de 22 noiembrie 2022, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, lansarea Programului Regional Sud-Est 2021-2027.
Importanţa evenimentului a fost marcată prin prezenţa reprezentanţilor Comisiei Europene domnul Krzysztof Kasprzyk, şeful adjunct al Unităţii pentru România şi Croaţia, Direcţia Generală Politică Regională & Urbană, ai autorităţilor publice centrale, respectiv Andreea Anamaria Naggar, Secretar de stat din partea Ministerului Investiţiilor şi al Proiectelor Europene, Marcel Alexandru Stoica - Secretar de Stat din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Răzvan Popescu - Subsecretar de Stat din cadrul Ministerului Investiţiilor şi al Proiectelor Europene, ai autorităţilor publice locale - Primari şi Preşedinţi ai Consiliilor Judeţene din regiune, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile din regiune.
De la Galaţi, au fost prezenţ, printre alţii, primarul municipiul Galaţi, Ionuţ Pucheanu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, şi primarul municipiului Tecuci, Lucian-Grigore Costin.
„Programul Regional Sud-Est 2021-2027 beneficiază de o alocare totală de 1.48 miliarde de euro. Investiţiile finanţate vor sprijini specializarea inteligentă şi inovarea, IMM-urile, digitalizarea, eficienţa energetică a clădirilor, dezvoltarea urbană, infrastructura verde, mobilitatea urbană şi conectivitatea regională, infrastructura educaţională, regenerarea urbană, valorificarea patrimoniului natural/cultural”, a afirmat Luminiţa Mihailov, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
În cadrul evenimentului a fost semnată Declaraţia Comună pentru Dezvoltare între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ADR Sud-Est privind colaborarea susţinută şi pro-activă pentru a asigura implementarea fondurilor europene destinate Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, astfel încât aceasta să ajungă cât mai aproape de cetăţeni şi să sprijine creşterea şi modernizarea regiunii.
Declaratia a fost semnată de către Andreea Anamaria Naggar împreună cu Luminiţa Mihailov (foto ↑).
„Programul Regional Sud-Est va reprezenta instrumentul de finanţare vital în parcursul acestei regiuni către atingerea potenţialului maxim de dezvoltare, în beneficiul direct al cetăţenilor săi. Prin cele peste 1,48 miliarde euro, programul va avea un aport fundamental la dezvoltarea echilibrată bazată pe un proces de creştere economică inteligent, durabil şi incluziv, care sa conducă la creşterea calităţii vieţii şi reducerea decalajelor de dezvoltare intra şi inter regionale. Am toată încrederea şi convingerea că aici, în regiunea Sud-Est, vor fi gestionate într-un mod eficient fondurile europene alocate. Parteneriatul solid şi colaborarea susţinută sunt cele mai importante priorităţi pentru ca această regiune să înregistreze o creştere reală din punct de vedere economic, social şi cultural”, a declarat Andreea Anamaria Naggar.
„Împreună, susţinem creşterea Regiunilor, pentru o Românie mai coezivă şi cu regiuni prospere în Europa!”, se arată în Declaraţia Comună pentru dezvoltare semnata de MIPE şi ADR Sud-Est.


Articole înrudite