"Gala Excelenţei în Educaţie - 100 pentru Galaţi" a adus pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" zeci de elevi gălăţeni premianţi la olimpiadele naţioanale şi profesorii care i-au pregătit. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Galaţi a organizat vineri, 05 octombrie 2018, de Ziua Internaţională a Educaţiei, acest eveniment, sub semnul Centenarului Marii Uniri, în cadrul căruia s-au acordat în total 173 de diplome de excelenţă şi medalii.
În prezenţa oficialităţilor gălăţene, elevii şi profesorii îndrumători au primit diplome şi înalte aprecieri atât de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, cât şi de la preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, dar şi din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian.
Lista premianţilor este următoarea: 21 de premii - Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", 9 premii - Şcoala nr. 29, 8 premii - Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", 6 premii - Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Andrei", 5 premii - Colegiul Naţional "Costache Negri", 4 premii - Colegiul Naţional "Al. I. Cuza", 4 premii - Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna", 3 premii - Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Tecuci, 3 premii - Colegiul Tehnic "Paul Dimo", 3 premii - Liceul Tehnologic "Elena Caragiani" din Tecuci, 2 premii - Colegiul Economic "Virgil Madgearu", 2 premii - Colegiul de Agricultură şi Economie din Tecuci, 1 premiu - Liceul Tehnologic din Corod, 1 premiu - Liceul cu Program Sportiv, 1 premiu - Colegiul de Alimentaţie şi Turism "D. Moţoc", 1 premiu - Şcoala Nr. 5, 1 premiu - Şcoala nr.11, 1 premiu - Şcoala nr. 12, 1 premiu - Şcoala "D. Sturdza" din Tecuci, 1 premiu - Şcoala "Gh. Petraşcu" din Tecuci şi 1 premiu - Şcoala nr. 1 din Munteni.