„Şi ne dă nouă pâinea noastră cea de toate zilele”... Din păcate, rugăciunea tuturor creştinilor ar cam trebui adaptată, prin „grija” pe care a demonstrat că ne-o poartă auto-numitul „patronat” al industriei de panificaţie. La distanţă de doar două zile, azima pe care o cumpărăm cu toţii, de la colţul blocului, de la supermarket sau de oriunde altundeva o găsim, ambalată sau nu, albă, neagră sau intermediară, pare să-şi fi copiat „sora” mămăligă şi a explodat. Evident, nu la propriu, cum nici mămăliga nu e vreun soi de bombă nucleară, ci prin prisma preţului. Care a sărit voios cu vreo 20-25 la sută, chipurile pe motiv că s-ar fi scumpit benzina, curentul sau dracu' mai ştie ce utilităţi. Bre, coane patronat, păi utilităţile astea de care tot te plângi nu s-au scumpit cu 20 ori cu douăş'cinci la sută, ci cu maxim 7-8 procente. Apoi, onor-prezidentul patronatelor din panificaţie, un anume Aurel Popescu, a bălmăjit ceva cum că scumpirile, pe care le anunţase prin iulie că se vor înfăptui încă de la 1 august (deci ar trebui, totuşi, să fim recunoscători pentru amânare, nu?), se datorează majorării preţului la grâu pe pieţele internaţionale, care ar fi fost exact de 20-25 la sută. Ce coincidenţă fericită, nu-i aşa? Dar, pe de altă parte, stau şi mă întreb: cine ne obligă să cumpărăm grâu mai scump de pe pieţele internaţionale, dacă toţi producătorii şi procesatorii din ramura cu pricina susţin cu un admirabil consens că avem grâu autohton câtă frunză şi iarbă? Şi atunci, cum se cheamă „măsura de ajustare a preţului produselor de panificaţie” pe care te plângi că ai fost nevoit s-o iei? Mie îmi cam sună a jecmăneală pe faţă...
Şi, ca şi cum scumpirea făcută fără prea mare tam-tam n-ar fi fost îndeajuns, tot distinsul prezident al morar-brutarilor, recte Popescu, ne anunţă cu un glas susurător că de la toamnă ne mai aşteaptă o rundă de scumpiri, de data asta motivată, chipurile, de secetă şi producţia internă slabă. Of, of, măi dragă prezidentule, da' de ce nu te laşi matale de asemenea preziceri şi să încerci, mai degrabă, să reduci infinitul lanţ de intermediari, care fac să urce preţul mai abitir decât seceta, scumpirea gazului, a curentului ori a benzinei la un loc? Sau, cumva, cârdul intermediarilor îţi este oarecum folositor?
Şi, ca o culme a ironiei, majorarea de preţuri la pâine şi produse de panificaţie s-a întâmplat la doar câteva zile după afirmaţia făcută la sfârşitul săptămânii trecute de ministrul Agriculturii, conservatorul Daniel Constantin, care se declara convins că preţurile la alimente nu vor creşte în perioada următoare, pentru că producătorii ar riscă să rămână cu marfa pe rafturi. Iote că n-a fost să fie...
Ce ne mai aşteaptă? Habar n-am. Ceva bun, din punct de vedere al buzunarelor românului de rând, în niciun caz. Ceva mai multe scumpiri, cu siguranţă. Şi-atunci să vezi cum se duce dracului nivelul de trai, mai ceva ca-n Botswana, de o să ajungem să le adoptăm moneda naţională când ne-om duce la cumpărături...