Moda „3 în 1” pare să-şi fi găsit o ilustrare inedită în politica sanitară pe care o promovează cu avânt revoluţionar onor-ministrul udemerist al Sănătăţii româneşti, Atilla Cseke. Guvernantul a stat strâmb şi-a judecat cum numai el ştie, iar după îndelungi pritociri, a emanat o găselniţă demnă mai degrabă de filmele horror ori de documentarele cu ororile nazismului decât de ceea ce se presupune că ar trebui să facă un ministru, şi mai ales un ministru al sănătăţii.
Concert, insul s-a gândit să reducă elanul românilor de a mai sta la coadă la doctor pentru medicamente, aşa că a ordonat, fără ezitare, ca bolnavii cronici să primească o singură reţetă la fiecare trimestru, că dacă ar mânca mai multe doctorii, ar face gaură-n bugetul deja găurit al sistemului sanitar din România. Acuma, cu eliminarea cheltuielilor inutile dintr-un sistem sanitar aflat de multă vreme în moarte socială sunt perfect de acord. Numai că operaţiunea ticluită de nea Atilla ar fi trebuit să înceapă nu prin condamnarea la înjumătăţire a bolnavilor cronici, a căror singură vină este că (mai) trăiesc în România, ci mai degrabă prin tăierea unor salarii nesimţite de la vârful sus-pomenitului sistem sanitar sau prin luatul la bani mărunţi a cheltuielilor măgăreşti făcute cu faimoasele sisteme informatice care nu numai că nu au eliminat cozile de pe la casele de asigurări de sănătate, ci le-au făcut comparabile cu cele de la lapte, de pe vremea lui Ceauşescu. Şi reducerea s-ar mai putea face din câteva direcţii, bunăoară de prin garajele ministerului, Casei Naţionale şi a altor asemenea autorităţi medical/sanitare, care gem de limuzine şi de maşini de teren mai potrivite pentru un alai de nuntă ori un safari în Kenya decât pentru plimbatul demnitarilor din Sănătatea noastră muribundă.
Şi dacă tot ar mai vrea domn' ministru Atilla să mai eficientizeze cât de cât fondurile şi cheltuielile din sistemul pe care-l păstoreşte, n-ar fi cumva mai bine să dirijeze toţi banii ăia pe care ne obligă să-i dăm în contul „serviciilor medicale gratuite pentru asiguraţi”, servicii care sunt sublime în inexistenţa lor, direct către spitalele, policlinicile, casele de asigurări de sănătate ale fiecărui judeţ în parte, ca să poată fi folosiţi pentru bolnavii acelui judeţ? Că, de exemplu, sistemul este aplicat prin Germania, SUA ori Norvegia, şi funcţionează bine-mersi. E drept, acolo ştabii din minister sau de prin altă instituţie tipic mioritică nu se duc să-şi cumpere zarzavatul pentru ciorbă cu merţanul şi nici nu primesc salariu ca să bântuie degeaba prin clădirile oficiale. La fel de drept este şi că acolo fiecare plăteşte cât vrea la asigurările de sănătate, pe deplin conştient că va fi tratat de banii pe care i-a plătit. Dar din acei bani e la fel de conştient că nu ţine în cârcă o armată inutilă de trepăduşi de partid şi de stat.
La noi, însă, dacă am aplica principiul lui Atilla în ambele sensuri, ar ieşi ceva foarte simpatic (pentru unii): ei ne dau medicamente o dată la trei luni, noi să-i plătim asigurările tot o dată la trei luni. Ce ziceţi, nene Atilla?
