1 mai sau „Unu Mai”, cum este cunoscută în limbaj popular, ar trebui să fie sărbătoarea clasei muncitoare. În România se sărbătoreşte această zi precum şi 2 mai, Ziua Tineretului, prin grătare cât cuprinde şi prin sărbători bahice de mari dimensiuni. Pentru mine “Unu Mai” nu reprezintă mare lucru, însă pentru românii care lucrează la stat este încă un prilej de a fi liberi (de parcă în celelalte zile ar munci prea mult!). Ce am văzut că s-a petrecut pe cuprinsul scumpei noastre patrii de 1 şi 2 mai nu m-a surprins prea mult. Unii au luat cu asalt pădurile şi păşunile, unde au încins grătare, au băut până la asfinţitul soarelui şi au ascultat manele, cântecele de căpătâi ale multor conaţionali. Alţii au plecat la mare chiar dacă apa era rece de puteai să pui berile în ea să fie tocmai bune. Am văzut hipioţi şi rockeri beţi morţi sau drogaţi pe plaja de la Vama Veche şi mă întreb ce au înţeles ei din ziua de 1 mai. Ştie măcar unul dintre aceşti supăraţi pe viaţă de unde vine sărbătorirea acestei zile? Ştie vreunul dintre aceşti indivizi că la Chicago în secolul 19 a fost organizată o grevă generală soldată cu multe victime iar această zi este sărbătorită începând cu 1889? Cu siguranţă că nu ai cum să ştii dacă nu citeşti, iar cei mai mulţi dintre tinerii din ziua de astăzi fug de cărţi precum pisicile de câini. Important este să ne simţim bine de 1 mai şi să bem până nu mai putem!
Nu vreau să-i critic foarte mult pe români, pentru că ceea ce s-a întâmplat la noi este floare la ureche faţă de evenimentele care au avut loc în alte ţări. În Ucraina luptele continuă şi nu sunt semne că s-ar opri prea curând. La Paris, la Istanbul, la Roma şi la Stockholm au fost înfruntări mari între manifestanţi şi forţele de ordine. Motivele conflictelor sunt puerile la prima vedere, dar substratul acestora este mult mai complex. Lumea parcă a căpiat. Faptul că nu a mai existat un război mondial de mai bine de 60 de ani face ca tensiunile sociale şi politice să fie exacerbate. Lucruri care altădată păreau doar mizilicuri se transformă în conflicte de mari proporţii. Tensiunile plutesc în aer precum molimele şi nu trebuie decât o scânteie pentru ca totul să explodeze. Credinţa şi calmul ar trebui să primeze, dar se pare că lumea este din ce în ce mai nemulţumită.
În România văd că nu există vreo nemulţumire, dacă oamenii preferă să sărbătorească în loc să protesteze. Poate că protestul va avea loc la alegerile europarlamentare, unde am văzut că s-au înghesuit din nou băieţii care vor să ajungă la Bruxelles ca să strângă sume importante. Socotiţi şi dumneavoastră: 30.000 de euro pe lună înseamnă cam 1,2 milioane de euro în 4 ani! Că din aceste sume trebuie plătiţi şi amărâţii de consilieri, asta contează mai puţin. Cam toţi europarlamentarii români îşi trag vreo 4 consilieri foarte tineri cărora le oferă maxim 500 de euro pe lună şi trag de ei precum hoţii de cai. Ce mai, este marfă să ajungi europarlamentar! Să-i lăsăm însă pe politicieni şi să fim mulţumiţi că în România este linişte. O fi liniştea de dinaintea furtunii?!?
