Atunci când se încheie un capitol din viaţa unui ziar, când unii îl declară deja decedat, nimeni nu se gândeşte la ceea ce înseamnă asta în sufletul celor care l-au ţinut în viaţă de-a lungul anilor. Norocul meu este că fac parte dintr-o echipă puternică, care nu se dă bătută în faţa greutăţilor inerente - unele cauzate probabil de criza asta economică care ne-a afectat pe toţi, altele apărute din multe alte considerente, mai mult sau mai puţin juste - echipă care va continua să ţină aprins focul acestei publicaţii. Această echipă, a Monitorului de Galaţi, şi-a format în toţi aceşti ani grupul ei de cititori, oameni care au aşteptat în fiecare dimineaţă să intre în posesia ultimelor ştiri. Scriind despre sportul gălăţean, am avut şi eu grupul meu de cititori, unii care m-au lăudat, alţii care m-au criticat atunci când am scris prea ”subţire” despre sportul lor preferat, fie că a fost vorba despre fotbal, volei, dans sportiv sau despre alte evenimente din lumea asta a sportului gălăţean. Le-am mulţumit tuturor, chiar şi celor care m-au criticat, şi am încercat să ţin cont de opiniile lor. Sper ca şi de acum înainte să mă pot ridica la nivelul cerinţelor celor pentru care fac această meserie. O meserie care, deşi mulţi nu ştiu, de multe ori nu te lasă să ai o viaţă normală, îţi cere multe sacrificii, dar mai ales multă dăruire. Poate unii mă vor întreba de ce nu mă apuc de altceva. Aceştia însă nu ştiu ce înseamnă mirajul creaţiei unui ziar. E ca şi cum în fiece zi ai da naştere unui copil, un copil de care te bucuri mult atunci când vezi că a ieşit puternic şi frumos. Mai ales când naşterea acestui copil se bazează în principal pe realizările unor oameni minunaţi - sportivii gălăţeni, cei care anul trecut ne-au bucurat cu performanţele lor. Păcat că toate aceste valori care au crescut în pepinierele cluburilor gălăţene nu au fost sprijinite îndeajuns de autorităţile locale. Încă nu avem o Sală a Sporturilor, care să ofere condiţii decente de antrenament, şi, mai ales, o sală atrăgătoare pentru marele public, fără de care sportul nu are nici un farmec. Anul acesta, aşteptăm cu toţii să vedem o echipă Oţelul campioană, pe un stadion cu nocturnă, şi eu unul sper să am de scris numai despre marile realizări ale oţelarilor. Şi mai sper să ne mai lase în pace şi criza economică care anul trecut ne-a lăsat fără o echipă mare, care a fost CSU Metal Galaţi, cvadruplă campionă naţională, triplă câştigătoare a Cupei României şi de două ori participantă în Champions League. În rest, vreau ca alături de colegii mei să îmi pot face datoria de jurnalist în slujba voastră, a cititorilor. Aşa că am să spun şi eu ca pe vremea copilăriei: ”Tot înainte”!
