„Anul ăsta va fi mai bine”. Ne spunem probabil cam toţi la fiecare început de an. Eu cel puţin aşa fac, asta pe lângă obişnuitele promisiuni, mai degrabă autopromisiuni, gen „Anul acesta mă las de fumat”. Pe ultima am şi reuşit să o pun în practică, mă refer la autopromisiunea cu fumatul, pe prima, cu anul mai bun, încerc să o pun în pratică. Problema e că trebuie să lupt eroic pentru ca tot optimismul meu să nu se ducă pe apa sâmbetei şi asta nu pentru că cine ştie ce veste apocaliptică am aflat, şi prin prisma meseriei aflu din astea destul de des, ci e suficient să fac un drum în piaţă, la peco, ori să arunc un ochi pe foaie de întreţinere. Peste tot numai scumpiri, iar asta nu ajută deloc la rezolvarea autopromisiunii cu „anul mai bun”, cel puţin dacă veniturile sunt la fel sau chiar mai mici. Aşa că probabil voi trece la planul B, cel în care mă voi mulmuţi ca anul acesta să fie măcar la fel ca acela ce tocmai a trecut. Dacă nici asta nu va merge, apelăm la planul C, cel în care e suficient ca măcar anul bun să devină sinonim cu unul în care sănătatea e bună şi nu te-a dat prea des pe mâna medicilor. Din păcate, şi asta are legătura cu banii - de fapt, din 2011, sănătatea va avea mai ales legătură cu banii. Şi iar mă întorc la cercul vicios al scumpirilor în lanţ şi nu pot să trec peste faptul că 2011 este deja un an al naibii de scump încă din primele zile. O să ziceţi că au mai fost ani în care scumpirile au început din prima zi. Şi, din nou, nu o să contrazic asta, dar acum parcă, la crizele de toate felurile pe care 2010 ne-a făcut să le încercăm, de la cea economică la cea de isterie sau la cea de neputinţă, scumpirile de acum mi se par parcă prea mari faţă de nivelul de suportabilitate al simplului cetăţean, ca să zic aşa. Nu ştiu, până la urmă, cum or să dea bobii pentru tot ce înseamnă 2011 acum, nu ştiu cum acest an va deveni din înfricoşător de scump, unul suportabil măcar, că la profitabil nici măcar nu sper prea mult acum.
