23 FEBRUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Suntem un popor hulit de o lume întreagă. Nu de ieri, de alaltăieri, dar... parcă în ultimele luni am fost îngenuncheaţi aşa cum n-am fost niciodată. Nu caut un vinovat anume, pentru că nu există doar unul, ci o tagmă întreagă. Dacă fac o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat în acest an ajung la concluzia că trebuie să se ridice cineva - un om nepătat, cu tupeu şi coloană vertebrală - care să le dea peste bot unora, fie ei din ţară sau dinafară.
Dacă vom continua în acest ritm, riscăm să dispărem ca popor, ca ţară. Nu ştiu ce aşteaptă politicienii noştri să se mai întâmple pentru a se trezi la realitate.
Cum spuneam, o privire în trecutul nu prea îndepărtat, mai exact în ultimele nouă luni, ne relevă o situaţie care, dacă nu ar fi fost trăită de noi zi de zi, am fi spus că este ireală. Totul a început cu protestele de stradă din ianuarie-februarie. Să ne supărăm pe oameni că au ieşit să-şi strige nemulţumirile? Nici vorbă! Dacă vă amintiţi, deşi unele sloganuri erau pur politice, cerându-se demisia premierului şi a preşedintelui, mulţi oameni au îndurat gerul şi viscolul doar pentru a trage semnale de alarmă referitoare la sărăcie, la legi nerespectate sau instituţii care nu lucrează bine. Ce au făcut atunci forurile internaţionale? Nu s-au băgat. Au lăsat oamenii să zbiere cât pot, dar nici nu au presat oficialităţile să ţină cont de ei (de oameni, adică). A urmat detronarea lui Boc. Un calcul politic marca PDL a arătat că doar aşa partidul mai poate fi salvat de la pierzanie. Nu mă interesează calculul partidului condus de preşedinte, din umbră. Important a fost că s-a dat satisfacţie, fie şi doar parţial, protestatarilor. A venit la Palatul Victoria MRU, un om aservit preşedintelui, provenit de la „servicii”. Lumea nu a zis nici da, nici ba. L-a acceptat. Forurile internaţionale, aşijderea, deşi... parcă ceva nu era în regulă cu această persoană (nu mă refer la el ca om, ci ca profesie de bază). Bun... Europa şi America au tăcut, ne-au lăsat în pace. Numai că PDL şi MRU nu au ştiut să-şi păstreze puterea şi au fost îngenuncheaţi de USL prin mijloace absolut democratice iar preşedintele, chiar dacă a scrâşnit serios din dinţi, a trebuit să-şi calce pe inimă şi să-l numească premier pe „micul Titulescu”, din nou absolut democratic, fără ca „externul” să aibă ce reproşa României. Au urmat alegerile locale, câştigate zdrobitor de USL, din nou absolut democratic. Din păcate, Băsescu şi ai lui nu au putut suporta acest şir de înfrângeri şi, în loc să facă un pas înapoi, să lase USL să guverneze şi să-şi frângă singură gâtul până la alegerile parlamentare, au atacat guvernul în mod brutal. Aşa s-a ajuns la suspendarea preşedintelui, un demers, din nou, absolut democratic. Referendumul s-a desfăşurat, însă, pe fondul unor reclamaţii uluitoare ale PDL făcute peste graniţă. Atunci au început „externii” să ne calce în picioare. Ponta a făcut un pas înapoi, acceptând câteva recomandări dinafară, printre care şi pe cea referitoare la cvorum. Referendumul a arătat că 150% din numărul celor care l-au făcut pe Băsescu preşedinte în 2009 l-au vrut demis în 2012. Dar... insuficient! Au urmat: CCR, CSM, DNA... toţi s-a „uşurat” în capul nostru, din interior. Exteriorul... la fel, cu grămada. Mai nou, ne critică, chiar la noi în ţară, preşedintele Lituaniei. Aşa am ajuns? Iar preşedintele jucător, care se ia de jurnalişti şi de babele de la ţară, nu are replică? Mi-e ruşine de timpurile pe care le trăiesc, în ţara mea frumoasă dar umilită în ultimul hal.

Articole înrudite