O veche zicală din bătrâni spune că ”cine are carte are parte” iar o alta, mai adaptată practicii, zice că meseria e ”brăţară de aur”. Acum, uitându-ne în jur, nu prea mai are nicio legătură cartea cu partea şi meseria cu aurul, asta aşa... decât cu vreo câteva excepţii. Spun asta bazându-mă pe faptul că extrem de mulţi absolvenţi ieşiţi de pe băncile şcolilor nu că nu au parte, dar, dacă nu au noroc, bani sau vreo rudă, nu se ştie cum reuşesc să prindă un job pe specializarea urmată. Şi dacă oamenii ăştia, cu totul, chiar nu ar fi buni de nimic, atunci de ce aici, la noi, nu ”au parte” iar dacă îşi iau lumea în cap îi auzim că lucrează în străinătate, pe posturi la companii de top. Şi la fel se întâmplă şi cu mulţi oameni care sunt foarte buni în meseriile pe care le au. Cu mare greutate mai găseşti unul pe la noi iar dacă îl găseşti şi are o afacere înfloritoare afli că şi-a strâns banii muncind întâi în străinătate ani buni şi abia apoi s-au putut întoarce ca să trăiască decent muncind în ţara lor. O să spuneţi că nici carte nu se mai face acum ca înainte şi nici meseriile nu mai sunt ce au fost, excepţie poate cea mai veche meserie din lume, unde avem clar reprezentante /reprezentanţi de frunte în domeniul sexului dar şi al politicii, asta aşa, că mulţi văd politica tot ca un fel de cea mai veche meserie de pe lume, dar fără felinar roşu. E greu să trăieşti în ţara în care în general non-valoarea e la mare căutare şi unde nici măcar studiile sau priceperea nu aduc mereu posibilitatea unui trai decent.
O să spuneţi că probabil o fi peste tot în lume aşa. Ce-i drept, lapte şi miere nu curge în niciun loc din lume, dar, în principiu, o bună pregătire aduce după sine şansa unui trai decent. Evident că de ani buni nu mai e valabilă niciuna dintre cele două zicale din bătrâni. Mă rog... cu excepţiile de rigoare. E trinst însă că acest tip de comportamente le găseşti şi la ”stat”, unde vedem cum pe tot felul de funcţii publice bine remunerate apar oameni de cu totul alte specializări sau chiar fără, oameni cu ”noroc”, iar alţii nu au nici măcar şansa asă încerce să pratice ce au învăţat, dacă sunt lipsiţi de acelaşi ”noroc”. Cine ştie... poate că odată şi odată vechile zicale se vor putea din nou considera reale dar nu ştim încă în ce dimensiune temporală.
