Este trist să constaţi că după un sfert de secol de democraţie nu am învăţat mai nimic despre ce înseamnă acest concept şi ne-am procopsit cu ce e mai rău. Parlamentarii, în dobitocia şi ipocrizia lor, nu pot să înţeleagă că nu ei decid dacă un deputat sau senator este tras sau nu la răspundere penală, ci justiţia, aşa cum se întâmplă în orice stat civilizat. Mai lipseşte doar ca un grup de parlamentari să îşi însoţească colegul la sediul Parchetului, cum se întâmpla acum ceva timp cu Bivolaru, ca să avem exact imaginea României din anii '90. Ceea ce nu înţeleg aceste personaje triste este că nu fac altceva decât să amâne inevitabilul, pentru că, în momentul în care respectivul parlamentar îşi pierde această calitate, va fi reluată urmărirea penală împotriva lui, cum s-a întâmplat, de altfel, în câteva situaţii până acum. Ne vom face iar de râsul Europei, în condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii este nevoit să sesizeze forurile europene în domeniu pentru ca cei certaţi cu legea din Parlament să poată fi anchetaţi şi trimişi în judecată. Este oare atât de greu să pricepi că imunitatea parlamentară vizează doar declaraţiile politice şi nimic altceva? Evident că nu, doar că, aşa cum ne-am obişnuit deja, unii se cred mai egali ca alţii. „Egalitatea” asta o să-i aducă exact acolo unde merită, adică după gratii, pentru că nu poţi întinde prea mult coarda fără să se rupă. Situaţia asta este legată direct de calitatea celor care reprezintă mediul de afaceri, pentru că pe o parte dintre ei îi regăsim pe băncile Parlamentului sau în relaţii de rudenie sau de interese cu parlamentarii. Este o mare ciorbă, care s-a acrit de ceva vreme, dar ne este servită periodic pe post de meniul zilei. Ceea ce avem mai bun din generaţia actuală se iroseşte muncind pentru neisprăviţii ăştia, doar pentru a primi minimul necesar supravieţuirii. Este trist să vezi cum o ţară este condusă de personaje dintr-o scară a valorilor inversată, în care şmecherul cu trei clase dă ordine şi umileşte doctorandul care îi ţine afacerea, dar, din păcate, asta avem în momentul de faţă. Schimbarea poate veni de la intelectuali, care trebuie să gândească dincolo de spaţiul personal, de temerile proprii, şi să-şi ia viaţa în mâini, pentru că altfel vor deveni doar nişte banali subiecţi manipulabili, aşa cum se întâmplă de atâta timp la noi. Am avut şi eu parte de experienţe mai puţin plăcute, cu indivizi care se credeau zmei, dar care în faţa autorităţii deveneau pliabili ca plastilina. Este genul de personaje de care trebuie să scăpăm, iar metodele sunt diverse, pornind de la schimbarea locului de muncă şi până la startul unei afaceri. Cel mai mare duşman al românilor este rigiditatea în gândire, şablonizarea experienţelor de viaţă, ca la un test grilă, ce nu poate decât să perpetueze la nesfârşit această stare de fapt. Tot ce trebuie să facem este să realizăm ce vrem de la viaţă, dacă se şi doreşte acest lucru, şi, printr-o simplă imagine de perspectivă, să analizăm cum putem ajunge acolo. Sper, pentru binele nostru, al tuturor, că vom fi suficient de inteligenţi să facem asta cât mai repede.
