După cum am constatat pe pielea mea, uite că viaţa nu e întotdeauna numai lapte şi miere, se mai întâmplă uneori să fie doar ...fiere. Şi când ai prea multă fiere în tine, dacă mai adaugi şi o diafragmă rămasă deschisă, nu îţi mai rămâne altceva de făcut decât să te laşi pe mâna medicilor. Asta am făcut şi eu şi uite că după o operaţie de peste trei ore se pare că am renăscut precum pasărea Phoenix din cenuşă. Dar nu despre bolile mele voiam să vă scriu, voiam doar ca pe această cale să mulţumesc din toată inima celor care au făcut posibilă revenirea mea în rândul colectivului de la Monitorul de Galaţi. Aşa că mulţumesc în primul rând celor doi medici minunaţi, domnului profesor dr. Firescu şi domnului dr. Constantin de la Secţia Chirurgie II a Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, ale căror mâini de aur m-au scăpat de chinuri. Apoi, aş vrea să mulţumesc grupului de asistente medicale şi infirmiere care au avut grijă ca şederea mea pe acel pat de spital să fie cât mai uşoară. Şi, bineînţeles, celor care m-au ajutat aşa cum au crezut de cuviinţă, membrii LSG 93, fani ai sportului, cititori fideli ai articolelor mele din ziar, cei a căror prezenţă am simţit-o alături de mine din momentul internării şi până m-am văzut acasă. Mulţumesc şi prietenilor şi prietenelor mele care m-au vizitat zilnic, niciodată cu mâna goală, oameni care mi-au alungat singurătatea şi m-au făcut să mai uit de clipele dificile prin care am trecut. Aş vrea de asemenea să remarc condiţiile excelente din spital, curăţenia desăvârşită, grija faţă de pacienţi, asta neînsemnând neapărat că vă îndemn să mergeţi cu toţii la spital. Mai degrabă vă urez să fiţi sănătoşi şi să nu aveţi nevoie de aşa ceva. Pentru că o intervenţie chirurgicală este totuşi o intervenţie chirurgicală, cu durerile şi neplăcerile aferente. Ba, am să mulţumesc şi celor care nu au putut (sau n-au vrut) să mă ajute decât cu câte un telefon şi ceva încurajări de la distanţă. Contează de multe ori şi asta. Acum, după toate astea, cred că e rândul meu să mă revanşez, aşa că, deşi sunt încă în convalescenţă, deşi aş mai avea nevoie de niscaiva timp să mă înzdrăvenesc, am hotărât să mă apuc din nou de treabă, nu de alta, datoriile (chiar simbolice fiind) trebuiesc plătite. Şi, nemaiavând în mine fiere, sper ca pe viitor toate articolele mele să fie numai lapte şi miere. Sau poate că nu, poate că voi fi la fel de acid sau la fel de imparţial aşa cum v-am obişnuit de atâţia ani. Cert este că acum mă simt mult mai bine, privesc viaţa cu alţi ochi şi sper că necazurile mele s-au încheiat aici, rămânând să mai lupt cu celelalte necazuri inerente vieţii de zi cu zi, cele cu care ne confruntăm cu toţii, adică facturi, goana după bani şi toate celelalte mizerii emanate de către clasa politică românească. Încă o dată, mii de mulţumiri tuturor şi multă, multă sănătate!
