Galaţiul, aşa cum îl ştiam noi, este mort şi îngropat de mult. Imaginea lui mai trăieşte doar în mintea unor nostalgici, care nu se mai pot hrăni decât din vise şi amintiri de mult apuse. Oraşul, cunoscut odată ca unul din cele mai puternice centre industriale din România şi sud-estul Europei, a devenit acum raiul hoţilor de fier vechi şi cam atât. Combinatul siderurgic a fost redus la o banală făbricuţă, ce probabil îşi va închide cât de curând porţile. Va fi punctul terminus al unei afaceri păguboase pentru statul român în general şi gălăţeni în special, de unde s-a furat cât de mult s-a putut atât de către ai noştri, dar şi de către cei care au intenţionat încă de la bun început să închidă colosul siderurgic, după ce îi vor fi exploatat la maxim capacităţile de producţie, cumpărate la preţ de nimic. Vom avea atunci zeci de mii de şomeri, ce se vor adăuga celorlalte zeci de mii existente în prezent. Ei vor avea de ales între a deveni infractori pentru a supravieţui sau a-şi încerca norocul pe alte meleaguri.
Paradoxal, Galaţiul a devenit în ultimii ani un soi de punct de tranzit pentru cei care au plecat din zonele lor pentru a-şi face un rost în viaţă. Spun punct de tranzit pentru că după ce constată că angajatorii fie îşi bat joc de ei, neplătindu-i cu lunile, fie le dau nişte salarii de toată jena, oamenii nu ştiu cum să fugă mai repede de aici. Cum s-a ajuns în această situaţie? Prin lipsa de viziune a celor care au condus oraşul în ultimii 20 de ani, preferând să pună propriile interese şi ale celor de grup în faţa intereselor celor mulţi. Este trist pentru că din ce în ce mai mulţi dintre cei care au plecat din Galaţi vorbesc acum cu regret despre anii pe care i-au petrecut în oraşul de pe malul Dunării, ca şi cum ar fi ani pierduţi din viaţă. Cred că ar fi cazul să depăşim inerţia în care ne-am complăcut cu toţii de ani de zile şi să facem ceva înainte ca şi Galaţiul să se transforme într-un oraş fantomă, aidoma celor din Ardeal, părăsite de minerii concediaţi. Dincolo însă de ce poate să facă fiecare dintre noi, schimbarea poate şi trebuie să vină de la cei care conduc destinele oraşului. Nu e cazul să fii vreun mare specialist ca să înlături incompetenţa sau nepotismul, acolo unde s-au instalat de ani de zile în dispreţul tuturor. Este unul dintre motivele pentru care nu avem cultură decât la nivel declarativ, după ce ani de zile gălăţenii au fost înjosiţi mergând, de exemplu, la piese de teatru care se dovedeau a fi altceva decât ceea ce plătiseră. Ca să nu mai vorbim de cei care nu au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce înseamnă cultură, dar au fost plătiţi cu anii din bani publici pentru a-şi bate joc de acest segment atât de important din viaţa socială a unei comunităţi. Am creionat o imagine deloc frumoasă a oraşului în care m-am născut, dar este o realitate peste care nu mai putem trece, dacă mai vrem să salvăm ceva. Un prim semn pozitiv vine din sport, acolo de unde ne-au venit foarte multe satisfacţii în ultima vreme, dar şi dezamăgiri vizavi de subfinanţarea cronică a acestui fenomen de masă. Au început să se dea bani pentru finanţarea echipelor care fac performanţă, cum este handbalul, un prim pas bine făcut, pe care autorităţile trebuie să-l generalizeze, iar atunci vom putea spera cu toţii că lucrurile chiar încep să se schimbe.
