Deşi calendaristic am intrat de câteva zile în mult-trâmbiţata lună a cadourilor, pentru cei mai mulţi dintre români decembrie a ajuns o lună ca oricare alta, dacă nu cumva chiar mai întristătoare. Apropierea sfârşitului de an nu mai înseamnă, ca până ceva mai demult, ivirea gândurilor nerăbdătoare la cârnaţi, şunci afumate, porcul de Crăciun ori brazi frumos împodobiţi, ci mai degrabă la vremelnicia locului de muncă, la năpasta tot mai grea a ratelor care par să se umfle de la o lună la alta, la scadenţele impozitelor şi celorlalte biruri pe care statul ni le pune în cârcă, mai mari de la an la an, pentru a ne reaminti că suntem doar nişte amărâţi de contribuabili, al căror principal drept este să-şi plătească impozitele. Ba, unii mai săraci decât majoritatea se gândesc că acum nici tomberoanele de gunoi nu mai adăpostesc atâtea resturi bune de înşelat foamea ca până acum. De parcă românilor nu le mai prisoseşte nimic, ca să mai arunce câte ceva şi pentru cei care scormonesc printre resturile de la „masa bogaţilor”...
Cu toate acestea, însă, nu toţi românii se vor plânge că decembrie nu le aduce nimic bun. Pentru câţiva, cei din „noua protipendadă” a ţărişoarei ăsteia, alde „băieţi de aur”, matracuci senzuale ori pseudo-vedete de şantan, apropierea Crăciunului nu înseamnă altceva decât încă un motiv de a ieşi „pe sticlă” pentru a-şi etala ifosele care le ţin loc de creier, pentru a se miorlăi ca nişte mâţe care au stat prea mult în frig cum le-a promis iubitul/iubita, amantul/ţiitoarea că le va lua un merţan nou, că ăla vechiu' nu mai avea o culoare „trendy”, cum au convins ei/ele tovarăşul de chefuri porno prin cluburi să le mai dea un diamănţel, o vilişoară, un bugatti mai bun de etalat pe Dorobanţi, eventual o tură de shopping prin Dubai, că Viena, Parisul ori Londra îs prea apropiate şi prea cunoscute de alţi conaţionali de-o teapă cu ei.
O lume ciudată apare acum, în decembrie. O lume care ridică la rang de calitate absolută non-valoarea, care face din incompetenţă un scop exclusiv în viaţă, o lume pentru care reuşita se măsoară în grosimea teancurilor de euroi ori în kilogramele de aur atârnate la gât exact ca nişte lanţuri de priponit vitele, o lume pentru care devenirea înseamnă să-ţi baţi joc de toţi ceilalţi care n-au fost în stare să ajungă aşa de nesimţiţi, de lipsiţi de substanţă ca „noua protipendadă”. Şi cică decembrie ar fi o lună magică... În România, pare mai degrabă să ţină de magia balabustelor cu glob de cristal „made in China” ori cărţi de tarot multiplicate la xeroxul din spatele blocului.
