M-am săturat de discuţii sterile pe tema sănătăţii. M-am săturat, la modul cel mai sincer, de politicieni şi aşa-zis analişti care îşi dau cu părerea pe un subiect pe care nu-l cunosc suficient de bine. Nu-l cunosc nici măcar la nivelul omului de rând, asigurat pe bani prea mulţi pentru posibilităţile de care dispune. Şi primul care greşeşte, în opinia mea, e chiar cel care a dat tonul acestor discuţii, în speţă preşedintele Tarian Băsescu. De ce spun asta? Pentru că preşedintele tuturor românilor, ales de un sfert dintre români, nu siguranţă nu a mai beneficiat, în ultimele două decenii, de servicii medicale în România la modul la care beneficiază românul simplu. Ca ministru, primar general şi preşedinte, e clar că nu a mers la medicul de familie, stând la coadă în faţa cabinetului; nici la medicul specialist nu a mers în vreun ambulatoriu al reţelei sanitare de stat şi, după cum se ştie, nici în spitale din România nu a stat internat; analizele nu şi le-a făcut la un laborator din spital, ducându-se cu urina în recipientul cumpărat de la farmacie; nu a mers cu seringa la purtător pentru analiza la sânge; nu a aşteptat o lună să-i vină rândul la ecograful din spital; nu a mâncat în spitalul de stat zeama chioară pe care şi-o permite unitatea din banii alocaţi şi nici mâncarea gătită de doamna Maria şi adusă în caserolă, învelită în prosoape ca să nu se răcească pe drum; nu şi-a cumpărat medicamentele trecute pe un bileţel de medicul din spital care s-a scuzat că farmacia spitalului nu are de niciunele... etc.
Despre asta vorbesc: despre faptul că îşi dau cu părerea despre sănătate oameni care doar au auzit de astfel de probleme sau poate nici măcar atât. Oamenii de rând cunosc aceste probleme, dar pe ei nu-i ascultă nimeni. Medicii şi celelalte cadre medicale cunosc această situaţie, dar vorbesc despre ea doar dacă nu sunt din marea familie a PDL. Nici politicienii care acum se dau de ceasul morţii, de o parte sau alta a baricadei, nu ştiu care e cu adevărat situaţia în sănătate, pentru că şi ei, la fel ca şi preşedintele, sar peste nişte etape când e vorba să meargă la un medic. Se descurcă, cum ar veni... Ceea ce nu e de condamnat, până la urmă, pentru că oricare dintre noi ar face la fel. Urăsc, însă, făţărnicia şi demagogia. Nu poţi vorbi despre ceva ce cunoşti doar din auzite, mai ales dacă spusele tale sunt difuzate la o oră de maximă audienţă pe cele mai tari posturi TV din ţară. Nu poţi vorbi în numele a milioane de oameni fără să ştii despre ce vorbeşti. Nu mă surprinde tupeul acestor lălăitori, ci faptul că nu se găseşte cineva care să le dea peste bot, la figurat vorbind, şi să-i pună să povestească, eventual, cum a decurs ultima lor experienţă din domeniul sanitar. Cu siguranţă s-ar bâlbâi, pentru că n-ar avea ce să povestească, decât, eventual, cum au scos porcoiul de bani din buzunar şi s-au dus la privat.
Zilele trecute, un admirator înfocat al preşedintelui mi se plângea că, bolnav fiind, bate drumurile după tot felul de hârtii pentru a-şi putea face nişte investigaţii la stat, asigurat fiind, ca aproape tot românul care munceşte. Se săturase de drumuri, cozi şi bani scoşi din buzunar, dar înjura medicul de familie, funcţionarul de la Casa de Asigurări, şoferul de maxi-taxi şi şeful care nu i-a mărit leafa. M-am abţinut să nu-i spun vreo două „de dulce”. Nici nu am încercat să-i explic unde greşeşte. Ce rost ar fi avut? Dar nici nu am putut să-l mai compătimesc pentru cele ce i se întâmplă. Cu aşa gândire, nimic nu se va schimba în ţara asta. Doar ne vom „mânca” unii pe alţii, spre bucuria celor care, la adăpostul ignoranţei noastre, îşi vor face de cap în continuare, pe banii noştri.