Era cam pe la finele lunii noiembrie când preşedintele ţării noastre estima în faţa jurnaliştilor străini că prin 2030 România va contoriza o populaţie de circa 16 milioane de locuitori. Ştirea a trecut aproape ignorată, iar concitadinii nu s-au muncit gândindu-se prea mult la această mică afirmaţie. În aceste zile devine tot mai limpede cum se va întâmpla acest lucru: prin creşterea fulminantă a gradului morbidităţii şi cel al mortalităţii naţiei româneşti. Aceast nou dezastru pregătit românilor este prezentat drept o nouă reformă, cea a sănătăţii. Modificările pregătite românilor în domeniul sănătăţii seamănă cu incendierea casei unui sărac care nu are asigurare şi nici bani să îşi cumpere o altă locuinţă. Dacă până acum din zona puterii au venit cu tot felul de argumente pentru a distruge sisteme profesionale întregi, fiind invocate hibe din fiecare sistem, de această dată e altfel. SMURD-ul era excepţia care dovedea că şi românii, chiar în sistem de stat centralizat, pot performa. Şi atunci nu e firesc să ne întrebăm: de ce distrug unii ceva ce funcţionează?! Decizia se justifică doar prin interese meschine ale unor indivizi din sfera puterii care vor să mai roadă ceva şi din ciolanul pe care îl poate reprezenta bugetul sănătăţii. Limpede!
Subscriu deci la onorul acordat de mulţi români doctorului Raed Arafat, pentru gestul său cu adevărat onorabil. Omul chiar nu avea ce să mai facă. E clar că epuizase tot arsenalul diplomaţiei. Iar după ce şi-a apărat punctul de vedere, inclusiv cu riscul pierderii unui scaun, Arafat devenise ţinta atacurilor de la cel mai înalt nivel de stat. Sirianul se dovedeşte un român veritabil, atât prin munca susţinută graţie căreia a fost clădit cel mai performant sistem de prim ajutor din Europa, şi nu numai, cât şi prin gestul demisiei. Argumentele pe care le-a adus arătând modul în care este distrus sistemul de ajutor în urgenţe au logică, coerenţă, şi evident este regretabil că politrucii din minister şi de la Cotroceni nu au avut disponibilitatea să discute cu medicul specialist în urgenţe.
Politrucilor puterii nu le plăceau spitalele româneşti şi, îmbolnăviţi, fugeau mâncând pământul prin ţări dezvoltate, pentru a-şi vedea sănătatea întremată. Iar de la o vreme s-au gândit să mimeze reforma în sănătate. Evident, sistemul de stat va fi tot mai subfinanţat, iar o mână de şmecheri atârnaţi la banii publici se vor conecta la conducta fondurilor sănătăţii.
Indignat, paznicul magazinului din cartier îşi arăta indignarea pentru lipsa reacţiei românilor: „grecii ar fi ieşit în stradă cu miile, la o chestie din asta!”. Adevărat. Însă grecii nu au trăit 45 de ani în comunism şi nici nu cresc asumându-şi balada „Mioriţa”. Normal, iubitorii fanatici ai puterii vor veni cu argumentul apărător: peste tot în lume s-adezvoltat sistemul de sănătate privat. Aşa este. Însă într-o ţară cu cetăţeni aflaţi la limita susbzistenţei, cu salarii mizere, este mai mult decât o obligaţie din partea statului să le asigure servicii medicale publice performante. Orice stat trebuie să finanţeze o serie de sectoare vitale, care ţin de siguranţa naţională. Dintre acestea, sănătatea, învăţământul, apărarea şi ordinea publică, justiţia, reprezintă piloni de bază ai unui stat.
Actuala putere ne conduce conform principiului „după noi, potopul!”. Ce se va mai putea reconstrui, când, şi în cât timp, reprezintă întrebări fără răspuns.
Subscriu deci la onorul acordat de mulţi români doctorului Raed Arafat, pentru gestul său cu adevărat onorabil. Omul chiar nu avea ce să mai facă. E clar că epuizase tot arsenalul diplomaţiei. Iar după ce şi-a apărat punctul de vedere, inclusiv cu riscul pierderii unui scaun, Arafat devenise ţinta atacurilor de la cel mai înalt nivel de stat. Sirianul se dovedeşte un român veritabil, atât prin munca susţinută graţie căreia a fost clădit cel mai performant sistem de prim ajutor din Europa, şi nu numai, cât şi prin gestul demisiei. Argumentele pe care le-a adus arătând modul în care este distrus sistemul de ajutor în urgenţe au logică, coerenţă, şi evident este regretabil că politrucii din minister şi de la Cotroceni nu au avut disponibilitatea să discute cu medicul specialist în urgenţe.
Politrucilor puterii nu le plăceau spitalele româneşti şi, îmbolnăviţi, fugeau mâncând pământul prin ţări dezvoltate, pentru a-şi vedea sănătatea întremată. Iar de la o vreme s-au gândit să mimeze reforma în sănătate. Evident, sistemul de stat va fi tot mai subfinanţat, iar o mână de şmecheri atârnaţi la banii publici se vor conecta la conducta fondurilor sănătăţii.
Indignat, paznicul magazinului din cartier îşi arăta indignarea pentru lipsa reacţiei românilor: „grecii ar fi ieşit în stradă cu miile, la o chestie din asta!”. Adevărat. Însă grecii nu au trăit 45 de ani în comunism şi nici nu cresc asumându-şi balada „Mioriţa”. Normal, iubitorii fanatici ai puterii vor veni cu argumentul apărător: peste tot în lume s-adezvoltat sistemul de sănătate privat. Aşa este. Însă într-o ţară cu cetăţeni aflaţi la limita susbzistenţei, cu salarii mizere, este mai mult decât o obligaţie din partea statului să le asigure servicii medicale publice performante. Orice stat trebuie să finanţeze o serie de sectoare vitale, care ţin de siguranţa naţională. Dintre acestea, sănătatea, învăţământul, apărarea şi ordinea publică, justiţia, reprezintă piloni de bază ai unui stat.
Actuala putere ne conduce conform principiului „după noi, potopul!”. Ce se va mai putea reconstrui, când, şi în cât timp, reprezintă întrebări fără răspuns.
