Sute de oameni s-au sacrificat acum mai bine de 20 de ani ca românii să o ducă mai bine. S-au gândit la idei precum libertatea de exprimare şi libertatea de circulaţie, dar şi la dreptul de a primi asistenţă medicală corespunzătoare atunci când au nevoie. Ei bine, ce a ieşit nu cred că ar vrea să ştie, pentru că s-ar răsuci în mormânt. Asistenţa medicală nu mai reprezintă nici măcar o glumă. Deşi majoritatea celor care calcă pragul spitalelor sunt asiguraţi, medicamentele se plătesc de către bolnavi, după o „reţetă” deja consacrată. Nu mai vorbim de mica şpagă care trebuie dată pornind de la asistente şi până la medici, ca măcar să se uite la tine. De ceva timp se practică şi o altă şmecherie a medicilor. După ce te pun cât de cât pe picioare în spital, îţi „recomandă” să treci pe la cabinetul lor, ca să ţi se facă nişte analize mult mai amănunţite decât în spital, pentru că şi echipamentele medicale pe care le-au luat pe credit trebuie amortizate cumva. Cei care nu au bani, îşi pot vedea de sănătate eventual cu reţete naturiste, pentru că nu vor vedea mai mult de la aceşti aşa-zişi medici. Nu trebuie băgaţi toţi medicii în aceeaşi oală, am mai spus-o şi o repet. Mulţi dintre ei sunt cu adevărat profesionişti, dedicaţi cu adevărat actului medical. Eu însumi pot depune mărturie în acest sens după ce am fost internat acum aproape 10 ani într-un spital din capitală. Dar, din păcate, aceşti oameni încep să devină excepţii. Mai grav este că profesioniştii, dar şi absolvenţii de Medicină cu potenţial pleacă de ani de zile în străinătate şi rămânem la mâna celor pentru care actul medical este o afacere sau a incompetenţilor. Problema noastră este complexă pentru că pe de o parte avem situaţia salarială a cadrelor medicale, iar pe de altă parte avem maniera clientelară în care se fac repartiţiile în spitale. De ani de zile medicii sunt nevoiţi să trăiască cu salarii mai mici în medie de două ori decât cele ale măturătorilor, care, apropo, primesc şi spor de ruşine. Ce poţi face în ziua de astăzi cu 700 sau 800 de lei? Evident că nimic, aşa că nu îi putem condamna pe medicii care aleg calea pribegiei. Repartiţiile după terminarea facultăţii sunt o altă ruşine a sistemului medical. Dacă nu ai pile, relaţii sau nu cotizezi serios unde trebuie, te poţi considera norocos dacă ajungi reprezentantul unui producător de medicamente. Aşa se face că cei care intră în sistem nu sunt întotdeuna cei mai buni, iar înmulţirea cazurilor de malpraxis în ultimii ani vorbeşte de la sine în acest sens. Se pune atunci problema ce face pacientul, cel care are, finalmente, cel mai mult de suferit de pe urma acestei situaţii? Lucrurile aici sunt cât se poate de simple. Pacienţii care au bani, îşi pot permite să se trateze în spitale unde există certitudinea că vor primi cel mai bun tratament medical. Cei care nu dispun de resurse financiare, nu pot face altceva decât să se trateze cum pot, de multe ori după ureche, iar mulţi duc boala pe picioare până când le cedează organismul. Asta e libertatea pe care ne-am câştigat-o!
