Vedem cum la televizor se poartă discuţii despre perioada în care se vor desfăşura alegerile locale şi cele parlamentare, dar, din păcate, nu avem informaţii complete, mai exact care este adevărul din spatele uşilor închise.
Zilele trecute auzeam o declaraţie a Robertei Anastase care ne spunea că noile colegii pentru alegerile parlamentare vor fi stabilite în funcţie de rezultatele recensământului. De fapt, recensământul este doar o acoperire pentru negocierile politice dintre principalii actori politici ai puterii şi opoziţiei pentru împărţirea locurilor în Parlament. Ca şi în 2008, aleşii noştri mult iubiţi îşi vor chema amanta ”Salamandra”, care este blamată de opoziţie, iar de putere, ignorată.
Adevărul este că toţi apelează la ea în sistemele uninominale pentru că oferă cea mai bună protecţie împotriva mulţimii furioase. ”Salamandra„ reprezintă o tehnică prin care colegiile electorale sunt trasate după bunul plac al alegătorilor, pentru a crea medii propice care să asigure un loc cald în cea mai mare clădire din Europa. Aceştia se vor aduna şi, pe un şerveţel de hârtie, vor stabili viitorul nostru, fără ca noi să avem vreo şansă să spunem NU. Totuşi, anul acesta nu este sigur pentru cei care uită că sunt trimişi să apere interesele alegătorilor şi confundă nevoile cetăţenilor cu nevoia de legitimare pentru furt. Aşa că minţile odihnite au gândit un nou sistem electoral, despre care nimeni nu vorbeşte, o combinaţie între alegeri uninominale pure şi alegeri pe liste. Mai exact, 70% din parlamentari vor fi aleşi în colegii, iar 30% vor fi aleşi pe liste. Acest sistem a fost creat special pentru cei care nu vor să îşi bată capul cu oamenii care sunt nemulţumiţi, dar mai ales ca nu cumva să părăsească vreunul corabia, lucru care ar duce la perturbarea afacerilor cheie ale naţiunii, adică „dezvoltarea naţională şi spirituală prin realizarea de lucrări publice de mare importanţă”(drumuri, săli de sport, programe de soft etc.).
Mulţi se întreabă cum să recapete încrederea cetăţenilor. Eu spun că este simplu: să nu mai dispară anual din buget câteva miliarde de euro şi să vină în faţa electoratului fără jocuri de doi lei, greve în Parlament, alegeri la o anumită dată sau sisteme electorale confuze pentru cetăţeni.
Oare să mai sperăm vreodată la o clasă politică care să ne reprezinte interesele? Sau avem nevoie de o operaţie pe creier care să reseteze modul de organizare a societăţii noastre? Vă las pe voi să decideţi care va fi cea mai bună soluţie.