Unde te duci, unde te întorci, dai de politică. E normal, într-o ţară democratică, atât timp cât legile sunt făcute de politicieni, ţara e guvernată de politicieni, administraţia e condusă de politicieni... E normal, zic, să avem politică în tot şi în toate. Dar chiar să nu mai existe altceva decât politică... parcă e prea de tot. Vreau şi eu să văd emisiuni cu oameni de cultură, vreau să văd sportivii vorbind despre statutul lor şi despre viaţa lor de zi cu zi, să văd copiii spunându-ne ce le place şi ce nu le place, să văd oamenii în vârstă împărtăşindu-ne din experienţa lor, să văd profesori care arată unde s-a greşit cu tinerele generaţii... Cum nu găsesc aşa ceva pe posturile de ştiri şi tot mai rar pe posturile generaliste, am început să butonez, cu ghidul TV în mână, pe canalele pe care altădată le ignoram. M-au surprins plăcut câteva posturi, care mi-au oferit o serie de emisiuni pe care le-am urmărit cu nesaţ. Şi vreţi să ştiţi ceva? Am simţit că trăiesc în altă lume. Am revenit pe posturile de ştiri revigorată, cumva, şi parcă imună la bălăcăreala din politică. Am început să-i privesc pe politicienii prezenţi zi şi noapte pe ecranele televizoarelor ca pe nişte oameni mici, mânaţi de interese meschine, iar pe moderatorii de emisiuni ca pe nişte roboţi angrenaţi într-o muncă de rutină, care nu le aduce satisfacţii, ci doar o leafă lunară.
Îmi place politica, pentru că de 13 ani sunt în presă şi la începuturi am activat pe domeniul administraţie-politic. E interesant ce auzi şi ce vezi, dar la un moment dat ajungi să te saturi de toate astea. Motivul: lumea parcă se învârte în cerc, fără rost. Legile se fac şi se desfac, câte un politician mai este aruncat din cerc de forţa centrifugă iar alţii reuşesc să străpungă cercul şi să intre şi ei în vâltoarea fără rost. Viaţa noastră nu devine mai bună - poate doar a lor, a politicienilor - şi ne alegem doar cu nervi şi speranţe spulberate. Neproductiv!
România reală este cea în care vorbim despre locuri de muncă, despre afaceri reuşite, copii bine educaţi, bătrâni liniştiţi, asistenţă medicală, educaţie, reuşite sau nereuşite, probleme de zi cu zi... E prea puţin important cine cu cine se ceartă şi pentru ce, atât timp cât asta nu contravine intereselor indivizilor care formează această societate. De aceea nu pot minimaliza importanţa referendumului de luna trecută şi accept ideea că este un subiect ce merită timpi de antenă şi tuş de ziar, dar pe de altă parte mi-aş dori ca instituţiile statului să clarifice problema cu celeritate şi discernământ, fără a angrena în dispute întreaga societate. Societatea românească şi-a făcut treaba: oamenii au participat la referendum, fiecare în felul său: prin prezenţă - şi au spus DA sau NU - sau prin boicot. Din păcate, nu şi-au făcut treaba şi instituţiile, de la funcţionarii publici de stare civilă sau evidenţă a populaţiei, trecând prin Autoritatea Electorală Permanentă (chiar, de ce o fi permanentă, dacă nu avem liste clare cu electori?) şi până la guvern. Eu ştiu aşa: dacă nu muncesc, nu primesc bani, ba chiar risc să-mi pierd pâinea. Nu e valabil pentru toţi?
