Cum, n-o ştiţi pe Rodica? Vaaiii, ce ruşine! Rodica e fata care vinde ţigări la bucată în colţ la noi la bloc, Rodica e fata care din când în când ne mai dă şi de băut pe datorie pe la vreo cârciumioară, Rodica e fata care ştie să vorbească cu orice om, indiferent de clasa socială, e fata care atunci când vine pensionarul amărât la ea îi explică de ce nu mai are pensia cât o avea luna trecută, calmă, fără a ţipa la amărâtul ăla de moş, fără a-şi declina autoritatea de rodică. Păi, hai să ne gândim mai întâi, de unde naiba îi vine numele fătucii ăsteia. Zice lumea că de prin limba engleză, unde zice lumea că Rodha sau Roda, ceva de genul ăsta, înseamnă trandafir. Haideţi, măi, să-i lăsăm şi pe ingleji să se alinte, nu de alta, dar eu unul ştiam că în limba engleză la trandafir îi spune rose (cel puţin aşa am învăţat eu că se scrie, deci în nici un caz Rodha sau Roda). Oricum, poate nu ştiu eu destulă limbă engleză, de fapt nici nu cred că-mi va trebui prea multă în viitorul apropiat, exceptând poate, ocaziile când voi merge şi eu pe la vreun meci de-al Oţelului, şi, de ce nu, poate cu vreo Rodică românească lângă mine, ca partener de drum, evident. Acum ce să vă mai spun, numai cât am amintit de Oţelul şi am şi uitat de Rodica, nu de alta dar pe unde mă duc, pe unde mă întorc (până şi Lucică, băiatul ăla cu vestă portocalie de la Bingo), toată lumea mă întreabă ce-o să facă Oţelul, dacă mai am cumva cum să-i bag gratis la meci sau dacă mai am vreo carte gratis de-a colegului Dănuţ. N-am nimic, n-am nimic şi nici nu vreau să mai am nimic, pentru că zilele astea nu mai am în cap decât o Rodică: Rodica-Ojog Braşoveanu. Dar ştiţi de ce? Uite d-aia: s-a născut în Bucureşti, a urmat primele clase la şcoala „Maison des Français” şi a continuat studiile la liceul „Domniţa Ileana” (azi „Eminescu”). A început şi cursurile Facultăţii de Drept, dar a fost exmatriculată în 1956 din motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente „Galenica”, regimul comunist i-a permis reluarea studiilor de drept la Iaşi. După terminarea studiilor de drept a început să profeseze avocatura. În 1969 a debutat cu un scenariu la televiziune, iar primul roman poliţist, ”Moartea semnează indescifrabil”, l-a scris la insistenţa soţului ei, actorul Cosma Braşoveanu (vă mai amintiţi de el?), şi l-a publicat în 1971 la editura „Albatros”, colecţia „Aventura”. În urma succesului publicistic a renunţat la avocatură, după şapte ani de practică, şi s-a dedicat scrisului. Până în 1999, după propriile declaraţii, a publicat 35 de romane, în majoritate poliţiste, dar şi câteva istorice şi unul ştiinţifico-fantastic. A fost, incontestabil, marea doamnă a romanului românesc şi, mai ales, o Rodică, un trandafir românesc.
