E o dilemă din care nu prea pot să ies, chiar dacă nu ţin nici cu o parte, nici cu alta. Dilema a pornit după ce am văzut cum, taman de Ziua Educaţiei, la un liceul gălăţean s-a dat milităria jos din pod şi fustele mini, blugii rupţi sau tăiaţi, piercingul ori părul vopsit au fost anatemizate, iar purtătorii lor goniţi de la poarta şcolii mai ceva ca Adam şi Eva pe poarta Raiului. Totul s-a făcut, zic profesorii, de comun acord cu părinţii elevilor, care ar fi cerut să se elimine odată şi-odată ţinuta indecentă din costumaţia de şcoală a copiilor lor. Acum, că un pic de disciplină la şcoală nu strică, e mai mult decât evident, dar poate că părinţii nu trebuiau să apeleze la dascăli dacă nu le plăcea ce îşi puneau puştii pe ei când plecau de acasă. Când va ieşi pe poarta şcolii, niciun elev nu va mai putea fi silit să respecte regulile care i se impun. Pe de altă parte, e de înţeles că după bac-ul la care s-a picat într-o veselie, cu liceul trebuia făcut ceva-ceva şi poate că impunerea unei ţinute cât de cât decente nu e tocmai un pas rău. Dar în ciuda faptului că iniţiativa dascălilor gălăţeni pare a fi, fără niciun dubiu, bună, de aici se poate ajunge foarte uşor într-o capcană în care, ce-i drept, românii tot cad din 1948 încoace. Ne preocupă aşa de mult forma, că nu mai dăm doi bani pe fond. Cu alte cuvinte, riscăm să avem o masă compactă de liceeni tunşi, raşi şi frezaţi, îmbrăcaţi toţi la cravată, iar fetele cu fusta până la genunchi şi părul nevopsit, dar asta nu poate garanta nimănui că în capul acelor elevi vor fi suficiente cunoştinţe cât să îi ajute să treacă bacalaureatul. Evident că dacă lucrurile ar sta cât de normal s-ar putea să avem şi copii deştepţi sau măcar muncitori şi îmbrăcaţi aşa cum părinţii îşi doresc. Pe de altă parte, nu la îmbrăcăminte şi vopsitul părului se reduce totul. Nu cred că e vreun adult care, la vâsta liceului, să nu fi avut măcar cea mai mică intenţie de rebeliune. Ba asta se putea face chiar şi înainte de '89. Chit că era vorba de un sarafan un pic mai scurt sau o matricolă prinsă cu elastic ori scoci ca să poată fi scoasă la prima mişcare, până şi atunci dorinţa firească de a fi diferit de altul se putea pune în practică. Aşa că nu neapărat o armată de liceeni puşi la patru ace pot garanta că învăţământul merge pe căi bune. Cred că o cale mai grea, cea a convingerii elevilor că ei vor câştiga dacă îşi fac treaba, ar avea mult mai multe şanse de reuşită. Dar ar fi mult mai grea.
