Cică guvernul şi extensiile locale ale acestuia, împreună cu restul instituţiilor din administraţia publică din fiece metropolă, orăşel, comună ori cătun, s-au decis să pună, într-un târziu, în aplicare mult-trâmbiţata restructurare menită să smulgă Românika din ghearele crizei cele rele şi fără sfârşit. Aşa o fi? Că parcă multe au mai promis până acum guvernanţii, primarii, prefecţii, consilierii locali ori judeţeni, dar parcă nimic nu s-a şi întâmplat...
În fine, dacă restructurarea s-ar face, ar fi bine. Depinde însă şi cum se va face cea restructurare. Şi asta pentru că până acum, cel puţin la Galaţi, din ce au „emanat” autorităţile locale vizate de securea reducerilor de personal, restructurarea înseamnă mai mult o mutare nesfârşită a angajaţilor de la un serviciu la altul, de la o societate din subordinea CL-ului la alta, un soi de „restructurare-restructurare, dar să nu se schimbe nimic”. Totuşi, nu se putea ca unii, în general ăi mai fraieri şi lipsiţi de bileţelul atârnat la gât de către partidul „care este”, să nu fie sacrificaţi pe altarul aparenţelor înşelătoare de mase. Aşa se face că din schema angajaţilor Primăriei vor sări câteva zeci de poliţişti comunitari ori actori (că şi teatrele ori paza oraşului tot în parohia lui moş Nicolae se află), dar dintre vestiţii şi pensionabilii consilieri, şefi de servicii, direcţii ori alte asemenea structuri inutile şi mâncătoare de fonduri publice nu va pleca nici dracu' (pardon, niciunul).
Probabil că exemplul dat „de la centru”, cu permutările de cinşpe şefi luaţi câte trei şi mutaţi de la o agenţie guvernamentală la alta până ce nici măcar cei care i-au mutat nu mai ştiu pe unde prăşesc cei şefi, s-au extins mai ceva ca o epidemie de ebola în teritoriu, şi cum toată lumea ştie că puterea exemplului e... puterea exemplului, aparatul administrativ local a ticluit un plan menit să asigure (nu pentru toţi, e drept, ci pentru ăia care-s mai şmecheri) eternizarea fotoliilor în care distinsele dosuri de consilieri, şefi, şefuleţi, directori, directoraşi şi alte asemenea subspecii de „învârtiţi” asudă de mama focului, apărându-şi cu ghearele şi cu dinţii posturile aducătoare de salarii mai grase ca o ceafă de porc.
Mai mult, odată cu această „restructurare cu dos uman” a apărut şi o nouă boală profesională: depresia de şef. Despre ce e vorba? Păi, fiece ins cu vreo funcţie de conducere şi care e plătit regeşte pentru că nu ştie ce face pe şi cu banul public e pălit subit şi fără discriminare de o depresie soră cu sinuciderea când află că i se va reduce salariul ori va fi pus pe făraş. Şi îşi ia rapid un concediu medical de vreo 4-5 luni, până s-or linişti apele, că doar cine poate să conteste o depresie?!
Mă întreb, totuşi, dacă bugetarii ăştia de lux sunt aşa de predispuşi la depresii, salariaţii „normali” care muncesc la patron, fără să fi primit un sfanţ de 2-3-4-5-6-7 ori chiar mai multe luni, de ce boală ar trebui să se îmbolnăvească? De un chef nebun de luat lumea-n cap şi de plecat încotro văd cu ochii din ţara asta făcută parcă numai pentru alţii?
