01 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Principalele măsuri de austeritate din ordonanţa ”trenuleţ” vizează în principal bugetarii
Principalele măsuri de austeritate din ordonanţa ”trenuleţ” vizează în principal bugetarii

Ministerul Finanţelor a publicat ordonanţa „trenuleţ”ce urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025.
Proiectul acestei ordonanţe, în varianta oficială, a fost pus în transparenţă, iar măsurile pe care le cuprinde umrează să fie puse în aplicare de la 1 ianuarie, după ce luni, 30 decembrie 2024, va fi adoptată în şedinţă de guvern. 

În forma finală, noua Ordonanţă privind măsurile de austeritate asumate de coaliţia de guvernare prevede o creştere a impozitului pe dividende de la 8% la 10%.
În acelaşi timp, pragul de impozitare la microîntreprinderi scade de la 500.000 de euro, cât este în prezent, la 100.000 de euro.
Totodată, prin ordonanţa publicată de Ministerul Finanţelor, se îngheaţă salariile bugetarilor la nivelul lunii noiembrie 2024, blochează noile angajări şi încearcă reducerea cheltuielilor bugetare pentru a redresa situaţia finanţelor publice din România care au fost scăpate de sub control.
De asemenea, proiectul de OUG prevede eliminarea tuturor facilităţilor fiscale care se acordau angajaţilor şi companiilor din domeniile IT, Agricultură şi Construcţii


1. Salariile bugetarilor rămân îngheţate la nivelul lunii noiembrie 2024, inclusiv în cazul demnitarilor, dar şi al angajaţilor din primării, consilii judeţene şi locale.
2. Sporurile şi primele bugetarilor vor rămâne la nivelul din noiembrie 2024. La fel şi în cazul indemnizaţiei de hrană.
3. Orele de muncă suplimentare ale bugetarilor nu se plătesc, ci se vor acorda zile libere. Excepţie face personalul militar, poliţişti, inclusiv cei din penitenciare şi salvatorii montani. Dacă nu se poate compensa cu timp liber în termen de 90 de zile, li se va plăti o majorare din solda în funcţie de venitul respectiv.
4. Bugetarii care pleacă din instituţiile publice nu vor beneficia de compensarea în bani a concediilor neefectuate.
5. Bugetarii nu vor mai beneficia de tichete, cu excepţia celor de creşă. Aici sunt incluse, într-un paragraf special, TVR şi Radioul Public (angajaţii nu vor avea plătite nici orele suplimentare).
6. Instituţiile şi autorităţile publice nu vor acorda personalului din cadrul acestora premii, bonusuri sau alte drepturi de natură similară, cu excepţia celor care se decontează integral din fonduri externe nerambursabile pe baza criteriilor de performanţă aprobate prin ordin de ministru în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei ”trenuleţ”.
7. Cuantumul contribuţiei lunare pentru personalul neclerical se menţine la nivelul lunii noiembrie 2024.
8. Instituţiile şi autorităţile publice indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu vor deconta cheltuieli de transport la plecarea/întoarcerea din concediul de odihnă a personalului.
9. În anul 2025, pentru personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii noiembrie 2024. De asemenea, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna noiembrie 2024.
10. Îngheaţă angajările la Stat, cu excepţia posturilor unice vacante. De asemenea, instituţiile trebuie să se încadreze în bugetul aprobat în privinţa cheltuielilor de personal. Prevederile nu se aplică posturilor a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, concursului de admitere în rezidenţiat, unităţilor sanitare cu paturi pentru ocuparea posturilor de medici, precum şi posturilor vacante aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi plătite din fonduri europene pentru care sunt încheiate contracte de finanţare. 
11. Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, se va realiza eşalonat, pe o perioadă de 5 ani.
12. Bugetarii nu vor beneficia în 2025 ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de muncă/serviciu ori la trecerea în rezervă. Această prevedere nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.
13. Alocaţiile copiilor nu vor mai creşte în 2025, adică nu se vor mai indexa cu rata medie anuală a inflaţiei.
14. O serie întreagă de indemnizaţii se menţin la nivelul din 2024, cum ar fi cele pentru persoanele persecutate politic în comunism, cele pentru invalizi, veterani de război, văduve de război, cele acordate membrilor Academiei Române, Academiei Oamenilor de Ştiinţă din Româmnia, Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
15. Rentele viagere pentru sportivi se menţin la nivelul lunii decembrie 2024.
16. În anul 2025 se vor acorda reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi persoane care au luptat la Revoluţie ori judecătorii şi procurorii.
17. Subvenţia alocată partidelor politice se diminuează cu 25% faţă de nivelul acordat în anul 2024.
18. Pensiile speciale ale judecătorilor şi procurorilor nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei. Acelaşi lucru şi în cazul grefierilor şi altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti.
19. Nu se mai actualizează cu rata inflaţiei nici pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor, personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, membrilor Corpului diplomatic consular, a celor de la Curtea de Conturi, precum şi cele militare.
20. Pensiile nu mai cresc în 2025. Valoarea punctului de referinţă se menţine la nivelul de 81 lei.
21. În anul 2025, valorile garantate ale punctelor pentru acordarea serviciilor medicale în asistenţa medicală primară, asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţi clinice şi respectiv suma orientativă/medic specialist în asistenţa medicală stomatologică, se menţin la nivelul valabil în trimestrul IV al anului 2024.
22. Proiectul include şi prevederi cu privire la sumele pe care le vor primi de la bugetul de stat primăriile etc. până la adoptarea bugetului pe 2025.
23. În anul 2025 valoarea costului standard pentru fondul de burse şi protecţie socială în lei/student se menţine la nivelul aferent lunii noiembrie 2024.
24. Institutele de cercetare-dezvoltare care au înregistrat pierderi nu mai pot angaja ori să crească salariile în 2025. Cele care au înregistrat profit pot majora cheltuielile de personal realizate în anul precedent, în limita unui indice de creştere a câştigului mediu brut lunar pe salariat, care să nu depăşească indicele de creştere a productivităţii muncii.
25. În anul 2025, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene acordă prime didactice şi prime de cariere profesionale pentru personalul administrativ din învăţământul de stat, numai în cazul în care cheltuielile cu acesta se decontează integral din fonduri externe nerambursabile.
26. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ca acorda tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pentru susţinerea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi doar în cazul în care cheltuielile cu acesta se decontează integral în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027. Acelaşi lucru şi în cazul persoanelor defavorizate.
27. Banii pentru investiţiile derulate prin programul „Anghel Saligny” vor fi transferaţi beneficiarilor în baza unor criterii de prioritizare aprobate prin hotărâre de Guvern. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul proiectelor dezvoltate de Compania Naţională de Investiţii.
28. În anul 2025, se încheie angajamente legale pentru proiecte de investiţii noi finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală etapa I şi etapa a II-a, Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny” şi Programul naţional de construcţii de interes public sau social doar în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinaţie. Valoarea creditelor de angajament în anul 2025 nu poate depăşi 50% din valoarea creditelor de angajament aprobate în anul 2024.
29. Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe transportul intern auto şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a doar pe distanţa/rutele dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află instituţia, pe tot parcursul anului universitar. Acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte mijloacele de transport local în comun şi transportul cu metroul.
30. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, Ministerul Afacerilor Externe poate utiliza taxele de urgenţă aferente serviciilor prestate şi pentru plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în statul în care a survenit decesul.
31. Companiile de stat care au înregistrat pierderi contabile şi/sau plăţi restante la data de 31 decembrie 2024 sau au pierderi contabile din anii precedenti de recuperat, au obligaţia prezentării odată cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli a unui plan de reorganizare, restructurare şi redresare financiară care să conţină măsuri concrete şi cuantificabile de reducere a pierderilor şi plăţilor restante, după caz, şi termenele de realizare a acestora precum şi o analiză referitoare la activele necesare desfăşurării /dezvoltării obiectului de activitate, în scopul identificării celor neproductive/nefuncţionale cu prezentarea de măsuri în vederea folosirii şi/sau valorificării acestora, aprobate de către adunarea generală a acţionarilor sau consiliul de administraţie, după caz, şi avizate de către autoritatea publică tutelară.
32. Înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare se amână pentru 2026.
33. Nu se va acorda nici în 2025 miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat.
34. Pensiile speciale pentru primari şi şefi de consilii judeţene se amână pentru 2026 (tot aici sunt incluse posturile de viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean şi vicepreşedinte al consiliului judeţean).
35. Legea privind statutul personalului profesionist operativ din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă se suspendă până la 1 ianuarie 2026.
36. Termenul pentru înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier se prorogă până la 31 decembrie 2025.
37. Cuantumul minim al buselor elevilor pentru anul şcolar 2025-2026 va fi următorul:
- bursă de merit: 450 lei/lună
- bursă de rezilienţă: 300 lei/lună
- bursă socială: 300 lei/lună
- bursă tehnologică: 300 lei/lună
Adică cuantumul burselor fiind acelaşi ca şi acum.
38. Cuantumul lunar al burselor de excelenţă olimpică I/internaţională şi II/naţională este diferenţiat în funcţie de nivelul distincţiei obţinute:
- pentru locul I, cuantumul lunar al bursei de excelenţă olimpică I/internaţională reprezintă echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul din luna noiembrie 2024;
- pentru locul al II-lea, cuantumul lunar al bursei de excelenţă olimpică I/internaţională reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul din luna noiembrie 2024;
- pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de excelenţă olimpică I/internaţională reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată nivelul din luna noiembrie 2024;
- pentru menţiune, cuantumul lunar al bursei de excelenţă olimpică I/internaţională reprezintă echivalentul a 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul din luna noiembrie 2024;
- bursa de excelenţă olimpică II/naţională este în cuantum de 700 lei/lună.
39. În anul 2025 pentru Programul Naţional Masă Sănătoasă se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, în limita sumei de 1,13 miliarde lei aprobată într-o poziţie distinctă într-o anexă la Legea bugetului de stat pe anul 2025, pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Repartizarea sumelor pe unităţi/ subdiviziuni administrativ teritoriale şi pe unităţi de învăţământ, precum şi normele metodologice de aplicare a Programului Naţional pentru anul 2025 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
40. Voucherele de vacanţă vor fi în cuantum de 800 lei, în perioada 1 ianuarie 2025-31 decembrie 2025, şi vor fi acordate bugetarilor ale căror salarii de bază nete din luna anterioară acordării acestora sunt de până la 8.000 lei. Voucherele de vacanţă emise în cursul anului 2025 se utilizează pentru plata a cel mult 50% din contravaloarea pachetelor de servicii turistice achiziţionate, respectiv 800 de lei pentru achiziţionarea de pachete de servicii turistice în valoare de cel puţin 1.600 lei.
41. Rezerviştii voluntari, în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, vor fi menţinuţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj, beneficiază lunar de solda gradului deţinut. În această perioadă, rezerviştii voluntari sunt contribuabili ai sistemului de asigurări sociale, iar cuantumul soldei gradului deţinut este venit supus impozitului pe venit şi bază de calcul al contribuţiilor sociale.
42. Inspectoratul General al Poliţiei Române va operaţionaliza Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri pe infrastructura tehnică a Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar până la 1 iunie 2025. Anterior, termenul era 1 ianuarie 2025.
43. Persoanelor cu handicap vizual grav, handicap grav şi handicap accentuat, care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă nu li se va mai acorda de la 1 ianuarie 2025 o indemnizaţie de solidaritate care se determină prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată sau cuvenit conform legislaţiei anterioare datei de 31 august 2024. Termenul s-a prorogat pentru 2026.
44. În cadrul aparatului de lucru al Guvernului se înfiinţează Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală prin reorganizarea unor 23 instituţii/departamente din structura Guvernului care va avea ca obiective restructurarea/reducerea şi eficientizarea cheltuielilor publice de la nivel central şi local şi ale operatorilor economici la care statul sau unităţile administrativteritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, în cuantum de cel puţin 1% din produsul intern brut în anul 2025.
45. În anul 2025, până la aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2025, ordonatorii principali de credite pot efectua plăţi pentru cheltuielile de investiţii, altele decât cele finanţate din fonduri externe nerambursabile, din Planul naţional de redresare şi rezilienţă precum şi cele care rezultă din angajamente internaţionale, numai pentru plăţi restante care nu au putut fi achitate din prevederile bugetare aferente anului 2024.
46. Creşte impozitul pe dividende: acesta va fi majorat de la 8% la 10%.
47. Proiectul prevede reducerea plafonului de venituri realizate de către o persoană juridică română, de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro.
De asemenea, se elimină condiţia de realizare a veniturilor din consultanţă şi management, în proporţie de 80%, utilizată pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor.
Se actualizează codurile corespunzătoare activităţilor pentru care impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se calculează prin aplicarea cotei de 3%, dar şi verificarea condiţiei de aplicare a sistemului de impunere o singură dată, începând cu anul 2024, de către contribuabilii din HoReCa.
În plus, pentru anul fiscal 2025, respectiv 2026 se clarifică modul de verificare a condiţiei legate de plafonul propus de 250.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru venituri realizate de microîntreprinderi precum şi modul în care se verifică nivelul veniturilor din consultanţă şi management în vederea încadrării ca microîntreprindere.
48: Sunt eliminate facilităţile fiscale acordate IT-ştilor, precum şi angajaţilor din construcţii, agricultură şi industria alimentară începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
49. În plus, se reinstituie impozitul pe construcţii, datorat de:
- persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;
- persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
- persoanele juridice cu sediul social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
Construcţiile sunt cele prevăzute de grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
Impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5 % asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, inclusiv în situaţia în care sunt închiriate, luate în administrare/concesiune sau în folosinţă.
Impozitul se plăteşte în două rate egale, până la datele de 25 mai inclusiv şi 25 septembrie inclusiv.
50. 300 de lei nu vor fi taxaţi la salariul minim nici în 2025.

Impactul bugetar al măsurilor de mai sus este de 7,11 miliarde lei în 2025 şi 8,75 miliarde lei în 2026


Varianta oficială în forma finală poate fi accesată aici: Ordonanţa de Urgenţă 28.12.2014.


Articole înrudite