Iarnă, zăpadă, îngeri în zăpadă, om de zăpadă şi, evident, Sărbătorile. O imagine idilică, pe care o avem cu toţii, din copilărie, întipărită în minte. Numai că, odată trecută perioada asta frumoasă, a copilăriei, iarna devine sinonimă cu altceva. Nervi, stres, accidente, blocaje în trafic, oameni rămaşi prizonieri ai zăpezilor în maşini sau trenuri. Iar avertizările meteo cu tot felul de coduri parcă intensifică şi mai mult senzaţia de pericol iminent care aproape că înlocuieşte cu totul frumuseţea iernii. Fulgii de nea căzând. O imagini frumoasă. Şi atât. Bună de privit în poze, dar nu de trăit când frumoşii fulgi se transformă în tonele de zăpadă care transformă în chin până şi banalul mers pe jos.
Nu cred că iernile de acum sunt cu mult mai rele decât cele ale copilăriei noastre, dar atunci poate nu ne dădeam seama ce probleme aduce iarna sau poate lucrurile stăteau altfel la capitolul organizare. Asta pentru că în ultima vreme toate bucuriile aduse de iarnă, de fulgii de zăpadă, sunt stricate, cel puţin pentru adulţi, şi mai ales pentru cei care, de voie-de nevoie, trebuie să iasă zilnic din case.
De ani buni, indiferent de cine e la cârma ţării, iarna pare a fi un duşman pentru care nimeni nu este destul de pregătit. Niciodată nu sunt destule utilaje pentru deszăpezire sau nu se folosesc exact atunci când trebuie şi mai ales unde trebuie şi nici destul material antiderapant. Aşa se face că o ninsoare de câteva ore, dublată şi de un viscol, paralizează tot. Ce-i drept, pe viscol se spune că nici utilajele nu au spor, aşa că singura posibilitate de a face ceva e să nu fie trafic, pentru ca măcar să nu rămână nimeni blocat. Nu ştiu cum de reuşesc nordicii să circule normal şi pe timpul iernii. Şi sigur că viscolul lor nu e cu nimic mai blând ca al nostru. La noi, indiferent de cine ar face, orice ar face, singurul sentiment e lăsarea în voia sorţii, mai mult sau mai puţin. De ce să deszăpezeşti un drum în timp util când mai simplu e să blochezi traficul? Sau de ce să cureţi cum trebuie un oraş dacă, la fel, mult mai simplu e să recomanzi oamenilor să îşi lase maşinile acasă şi să ia autobuzul?.