În ciuda a tot ce trâmbiţează guvernul Boc al 3,14-lea, criza n-are de gând să ne lase prea repede în pace. Scumpirile se ţin lanţ, nivelul de trai o duce la fel de bine ca un bolnav de cancer aflat în ultima fază a bolii şi „tratat” într-un spital din România, alimentele de bază devin tot asemănătoare unui lux decât unor componente absolut normale ale vieţii de zi cu zi, muncitorii se transformă tot mai des în şomeri (deşi pe hârtie, cică, şomajul scade...), românii se împuţinează din tot mai multe motive, nu doar din cauza mortalităţii crescânde, iar parveniţii care s-au cocoţat în fotoliile înconjurate de aerul rarefiat al puterii se uită tot mai scârbiţi la amărăştenii care mai au tupeul să ceară să li se permită să trăiască şi ei normal.
Şi de aceea, din pricina acestei scârbe tot mai accentuate, guvernanţii ne recomandă să strângem cureaua (lată, îngustă sau cum o fi) cu încă şi încă o gaură, să cumpărăm mai puţine „mărfuri de lux” şi să chivernisim şi mai atenţi banii pe care (nu) îi avem. Aşa că românul „normal”, adică ăla care nu a fost destul de inspirat să pupe fundurile vopsite în culoarea politică care (cacofonia e intenţionată) trebuie, se conformează şi cumpără mai puţine „mărfuri de lux”. Dar care or fi acestea, oare? Păi, dacă ne luăm după tot mai numeroasele sondaje cu care ne bombardează mass-media, „luxurile” pe care şi le permit din ce în ce mai rar românii sunt nu vreo marcă de trabucuri cubaneze, o poşetă Gucci ori vreo blană de şinşila, ci mult mai prozaicele produse de îngrijire personală, adică un săpun, un deodorant ori un şampon sau chiar o pastă de dinţi. Să nu credeţi cumva că dacă se îngrijesc mai puţin, românii au început să se răsfeţe măcar cu nişte sucuri. Nici poveste! Şi vânzările de băuturi răcoritoare, fie ele naturale sau carbogazoase, s-au dus la vale, urmate îndeaproape de bere. Pesemne că meteahna cu „băutul de necaz” nu mai rentează la preţul pe care îl are acum o sticlă de bere, aşa că mulţi au descoperit că e mai profitabil să se îmbete repede şi ieftin cu tot soiul de „pufoaice” şi „săniuţe” manufacturate în fundul curţii de vreun „întreprinzător strategic”.
Iar scârbiţii care ne conduc, pentru că am făcut tâmpenia de a-i fi ales, ne repetă mai abitir să strângem cureaua aia lată şi să scrâşnim stoici din dinţi, cât îi mai avem. Asta ca nu cumva să ne vină ideea să punem în aplicare nişte versuri plăcute actualului preşedinte, alea cu „puşca şi cureaua lată”, eventual modernizate şi adaptate: „Puşca şi cureaua-ngustă/duceţi-vă, băi, în pustă!”
