E incredibil cât de mult se poate fura în ţara asta. Am ajuns să vorbim mai mult de hoţii decât de muncă. E o boală veche la români, asta cu furatul. Numai că una e să furi cu sacoşa şi alta e să furi cu TIR-ul sau cu vagonul. E o vorbă străveche, aia cu „cine fură azi un ou şi mâine fură un bou”. Anii de democraţie ne-au învăţat, însă, să furăm cirezi întregi. Culmea e că în ultima vreme ies la iveală furturi care s-au perpetuat pe parcursul a ani de zile şi nimeni nu s-a sesizat. E şocant să afli că un funcţionar al ANAF a cerut mită preţ de aproape patru ani. Şi nu 100-200 de euro, ci 1,8 milioane de euro. Vă daţi seama cât s-a furat de la stat, dacă numai mita era de aproape 2 milioane de euro? Şi ăsta e doar un caz. Ne mai mirăm, atunci, că nimic nu mai merge în ţara asta?
Cum Dumnezeu s-a putut ca acel funcţionar al statului, având şef după şef din 2007 încoace, să fi acţionat ca în ţara lui Papură Vodă, fără ca cineva să prindă de veste că statul nu şi-a încasat vreo 300-400 de milioane de euro?
Un mic întreprinzător care, datorită crizei economice şi a blestematului de impozit forfetar, nu şi-a putut plăti impozitul la stat, de vreo câteva mii de lei, e bruscat de funcţionarii ANAF până îl aduc în pragul sinuciderii. Ştiu cazuri în care oamenii şi-au vândut în grabă casele şi au fugit în lume, îngroziţi de soneria de la apartament care anunţa o nouă viziţă din partea recuperatorilor de la finanţe. În acest timp, un funcţionar îşi umfla conturi din bănci, cu largul concurs al unora care închideau ochii - în cel mai fericit caz - sau chiar îşi ofereau protecţia şi sprijinul.
Ce e mai grav este faptul că despre astfel de nenorociri s-a ştiut. Sunt convinsă de asta. La fel cum s-a ştiut de faptul că firme străine importante au plecat din această ţară pentru că li s-au cerut sume colosale. Au vorbit despre asta şi totuşi nimeni nu s-a sesizat. De ce? Am auzit oameni de afaceri români care s-au plâns de faptul că nu reuşeau să câştige nicio licitaţie pentru că alţii erau abonaţi la banii publici. Cum credeţi că s-au făcut „abonamentele”? Pe ochi frumoşi?
Îi felicit pe cei care au curajul să iasă cu pieptul înainte şi să sesizeze actele de corupţie, dar nu şi pe cei care au participat la fenomenul de corupţie ani la rând şi care acum „toarnă” pentru că şpaga s-a dublat. De asemenea, nu pot crede un personaj care se autodenunţă că a dat şpagă de milioane de euro ani de zile dar nu ştie pentru cine erau banii. Cum să nu ştie? Bineînţeles că ştie, dar informaţia e atât de importantă încât... merită o mică tocmeală, nu-i aşa?
Vom mai auzi de corupţie. Nu poţi stopa fenomenul. Poţi cel mult să încerci să minimalizezi efectele. Dar se mişcă atât de greu lucrurile... Băsescu a câştigat alegerile în 2004 cu tema luptei împotriva corupţiei şi abia acum, în al doilea an al celui de-al doilea mandat, se vede ceva. Şi nici măcar nu am siguranţa că ceea ce se întâmplă acum e datorită eforturilor sale. Cred mai degrabă că e vorba de o luptă între „clanuri” politice şi economice. Cine va câştiga va fura în continuare în linişte.
