În ultimii ani asistăm la o scenetă de prost gust, repetată până la dezgust de adolescenţii care dau Bacalaureatul, asemeni unei plăci puse de sute şi sute de ori, ce ne aduce la exasperare. Slab pregătiţi şi fără pic de bun simţ în bună parte, elevii vin mai degrabă la examen pentru că e o chestie „cool”, ce o mai fi însemnând şi asta în mintea lor, decât pentru că au nevoie de acest test ca să poată face ceva cu viaţa lor. Cu căştile în urechi şi Iphone-ul în mâini, ei cred că le ştiu deja pe toate, sunt deasupra tuturor. Părinţii îi plictisesc cu lecţiile de viaţă, profesorii îi irită cu temele, pentru că viaţa nu înseamnă învăţat, ci doar distracţie. Am discutat cu câţiva adolescenţi care dau în acest zile Bacalaureatul şi am rămas mut faţă de lipsa lor de responsabilitate. Nu îi interesează nici măcar cât negru sub unghie dacă iau aceste examene sau nu. Tot ce contează este să nu scadă în ochii prietenilor, un soi de anturaje de doi lei, în care mişto-urile şi imitatul unor personaje din viaţa politică sau mondenă sunt la ordinea zilei. Ei doar există şi atât. Nu au aspiraţii, dorinţe, nimic. Nu pot să înţeleg cum în mai puţin de 25 de ani sistemul de învăţământ a ajuns în halul în care se prezintă astăzi, iar părinţii sunt mai egoişti decât odraslele. De altfel, ăsta este unul dintre motivele pentru care s-a ajuns aici. Părinţii vor să-şi trăiască viaţa, pentru că doar una au. Tati vrea să se culce cu secretara pentru că mami nu mai e ce a fost odată, iar mami vrea să îl lase pe tati fără niciun ban la divorţ pentru că a înşelat-o. Este o porcărie generalizată, un eşec total al societăţii româneşti de după Revoluţie, în care fiecare crede că are dreptul să facă orice pentru că aşa înţelege libertatea.
Cu aşa exemple, nu e de mirare că adolescenţii au luat-o pe arătură şi, din păcate, nu cred că se mai poate face ceva pentru actuala generaţie. Am ajuns un soi de neanderthalieni moderni, în care regulile există doar ca să fie încălcate. Cei care se opun nu au altă soluţie decât să scape cu fuga în alte ţări, iar restul îndură pentru că nu au bani sau voinţă să plece încotro văd cu ochii. Inevitabil, vom avea parte şi în acest an de clasicele gaguri de la Bacalaureat, una din preferatele elevilor fiind cea în care Mihai Eminescu se plimba prin parc şi o vede pe Veronica Micle cu nişte golani, care se legaseră de ea. Iniţial, te pufneşte râsul la tâmpeniile de genul ăsta, dar după vreo cinci minute realizezi că nu prea e nimic de râs. Şi peste 10-20 de ani vom avea nevoie de medici, ingineri, arhitecţi şi jurişti, dar de unde să îi luăm? Facem un împrumut la FMI ca să importăm dinafară? Problema nu mai este că am ajuns în halul în care suntem astăzi, ci faptul că nimeni nu se gândeşte la soluţii sistemice, care să ne scoată din prăpastia în care ne aflăm. Am fost mereu un optimist, un tip pe care nu îl puteai descuraja deloc, indiferent de argumentele pe care le aduceai, dar mai este cazul pentru că, oricât de mult aş crede în principiile mele, realitatea de astăzi mă contrazice.
