Oameni suntem cu toţii, cel puţin aşa spun unii de la Darwin încoace, numai că, nu ştiu cum se face că unii sunt mai oameni decât alţi oameni. Uite, de exemplu, am văzut oameni care, deşi nu erau îmbrăcaţi cine-ştie-ce, bătrâni, femei fără „vuitoane”, chiar tineri îmbrăcaţi mai sărăcăţel, care după ce trec de un cerşetor, sau înainte de a ajunge la el, se scormonesc prin buzunare, prin portofele, prin paporniţe, şi tot găsesc un leu-doi sau cincizeci de bani să dea unui amărât, unui aproape, nu de alta, dar Biblia ne spune să ne ajutăm aproapele. La fel de bine, am văzut şi piţipoance de tot felul, boite mai ceva ca la târgul de marionete, având pe ele (în afară de un şnur trecut pe undeva prin dos) niscaiva ţoale, că dacă măsori tot materialul, nu cred că îţi ajunge să-i faci bunicii o pereche de „budigăi”, adică o pereche de paraşute de-alea de care poartă în general bătrânele, mai ales pe la ţară (de nu s-or fi emancipat şi ele, şi atunci vorbesc eu aiurea!), care trec pe lângă omul sărac şi îi mai şi aruncă aşa, din colţul gurii: „la muncă măăă, nu la întins mâna, că mie nu-mi dă nimeni pe gratis!”. Mititica de ea, nu-i dă nimeni pe gratis, trebuie să ridice picioarele sau să facă genuflexiuni ca să aibă bani de rujuri şi de alte-alea. Dar, după cum vă spuneam, sunt oameni şi oameni. Oameni pe care îi vezi umblând pe stradă cu privirea goală, aproape fără niciun ţel, uitându-se sus-jos, stânga-dreapta, poate-poate apare vreun zece bani sau vreun afiş cu vreo ofertă de angajare pe undeva pe la spaţii verzi, sau gândindu-se că iarna trecută i-a lăsat cu datorii pe la întreţinere pe care nu văd de unde le-ar mai putea plăti, sau gândindu-se ce mai pot pune ei pe masă acasă când vişinele au ajuns abia la o săptămână după ce le-a trecut vremea la 8 lei kilogramul, mai scumpe ca piersicile sau castraveţii, sau roşiile de grădină. Dar am mai văzut şi oameni bucuroşi, radiind de fericire, unul din ei era atât de strălucitori că nu mi-a venit să cred unde încape atâta bucurie într-un om căruia i-au ieşit doar trei numere la loto ăla şase din multe şi că va lua şi el banii pe care i-a jucat în ultimele săptămâni, măcar ăia, după cum spunea el. Ca să nu mai spun că văd zi de zi oameni fericiţi, la volanul unor bolizi de zeci de mii de euro, oameni care par că nu au nici grija zilei de mâine, nici grija zilei de poimâine, nici grija zilei de ieri-alaltăieri sau de acum câţiva ani, de când au făcut banii pentru bolizii ăia, şi... sunt fericiţi. Mai sunt şi oamenii ăia care trec pe lângă tine fără a putea citi nimic pe feţele lor, au în sacoşe vreo două kile de cartofi, vreo trei-patru pulpe de pui morţi de cine ştie când, vreo doi castraveţi şi patru roşii, oameni care, după opinia mea, s-au lămurit că nu se poate aştepta mai mult de la viaţă, aşa că... Tot înainte!!!! (nu de alta, da' înainte parcă era mai bine!).
