Cunoscut şi sub denumirile de şuiţă, poponete sau ţiştar, popândăul este o specie aparţinând familiei veveriţelor (Sciuridae) şi singurul reprezentant european al genului Spermophilus. Numele i se trage de la poziţia pe care o adoptă deseori: spijinirea pe membrele posterioare şi pe coadă, în poziţie verticală. Acu', drept să vă spun, nici n-aveam de gând să vă explic eu ce şi cum stă treaba cu popândău', nuuu, nici pe departe, numai că zilele trecute, având de-a face cu birocraţii din Galaţi, nu ştiu de ce, uite aşa, mi-a venit deodată să-i asemuiesc pe „gândăceii” ăia mici din spatele ghişeelor, cu popândăii. Păi, cum altfel te poţi gândi la ei când tu, ca om de bună credinţă, te duci să le dai bani şi ei nu ştiu (sau nu vor) nici măcar să te îndrume către ghişeul unde trebuie să plăteşti întristarea lunară sau anuală. Da', cinstit vorbind, mergeţi fiecare dintre voi oriunde vreţi, la Electrica, pe la Finanţe, pe la Casa de Pensii, pe la firmele de cablu sau pe la bănci, şi dacă nu vedeţi în spatele unui ghişeu sau al unei tejghele un popândău sau o popândăriţă (dacă ăsta o fi femininul de la popândău), să-mi spuneţi mie cuţu! Aaaa!!!, da' ăştia's popândăii ăia mici, staţi să vă povestesc despre popândăii ăia măşcaţi, ăia care adună în câţiva ani ”grăunţe” cât un popândău normal într-o viaţă de rozătoare. E drept, se mai găseşte din când în când câte un gospodar (recte DNA), dar numai din când în când, care le toarnă apă pe gaura de la intrarea în vizuină, numai că popândăii ies prin găurile de rezervă şi se uită la ei cum se chinuie să-i prindă. Şi, dacă se mai întâmplă şi d-astea, adică să-i prindă, popândăii se dau răniţi, apelează la protecţia animalelor (recte avocaţii plătiţi cu bani grei), şi, de unde ar trebui să fie ascunşi ani buni pentru furtul grăunţelor din silozul statului român, iaca stau bine mersi într-un bârlog cu aer condiţionat şi televiziune prin cablu pe la Rahova sau pe la Jilava, se odihnesc bine mersi, ba, mai au şi pretenţii că ar vrea un regim nici măcar semi-deschis, ci direct deschis. Ce să mai vorbim de popândăii ăia cu blana mai neagră care fac ravagii prin Europa, ăia măcar se duc, dau cu jula la grăunţele francezilor sau a italienilor sau pe unde mai văd şi ei cu ochişorii ăia mici şi lacomi, sunt prinşi, trimişi acasă în cutiile TAROM-ului, ba, unde mai pui, şi cu niscaiva bani de buzunar. Ce ne facem însă cu popândărimea aia mare din fruntea ţării, ăia care hibernează şi iarna şi vara prin fotoliile Parlamentului României, trăind bine-mersi din grăunţele noastre, cei pe care îi vezi dormind şi în timpul vreunei votări sau atunci când ar fi cazul să facă ceva, măcar un caca pe ei. Nici atât nu fac, doar hibernează. Şi noi plătim, plătim şi iar plătim. Plătim pentru popândăii din administraţia publică, plătim pentru guvernanţi, plătim pentru toţi „poponeţii” care ne fac viaţa amară. Da', oare, pe noi când, cine şi cum ne va plăti vreodată doar pentru că neputând sau nefiind lăsaţi să adoptăm poziţia popândăului, suntem aşa cum suntem, mai umili, mai săraci, mai cu capul plecat?
