În ultima vreme diverşi întreprinzători, mai mult sau puţin cunoscuţi, îşi dau arama pe faţă după ce afacerile li se duc de râpă. După ce au demonstrat că sunt zero la capitolul antreprenoriat, îşi încearcă norocul în zona infracţională, deşi de multe ori de acolo au reuşit să facă primii bani. La Galaţi avem două cazuri destul de recente. Primul ar fi Isidoro Panetta, un italian care nu se dădea plecat de pe mormintele călugărilor din curtea bisericii Mavramol şi care a ajuns după gratii pentru că a încercat să introducă în ţară ţigări fără să plătească taxele aferente către stat. Al doilea caz îi vizează pe turcii de la Beyler, care, după ce afacerea cu uşi metalice s-a dus pe apa Sâmbetei, au încercat să îşi şantajeze un conaţional. Exemplele pot continua şi la nivel naţional, unde chiar în aceste zile se derulează un scandal imens legat de un şantaj, ce se dorea ascuns sub forma unor contracte de publicitate. Evident, nu vorbim de oameni de afaceri în adevăratul sens al cuvântului, ci de parveniţi, îmbogăţiţi peste noapte, care cred că pot face orice dacă au căpătat puţină notorietate. În toată povestea asta statul este cel mai vinovat, pentru că de peste 15 ani încurajează specula şi evaziunea fiscală. Pseudo-clasa politică pe care o lăsăm să ne conducă nu ştie să facă altceva decât să inventeze tot soiul de taxe şi impozite fără rost, iar adevăraţii întreprinzători nu au de ales decât să găsească metode pentru a eluda statul ca să nu dispară de pe piaţă. Dacă e să facem o verificare sumară a micilor şi marilor întreprinzători, vom constata că bună parte din ei au fost nevoiţi nu o dată să dea cu subsemnatul la Poliţie pentru evaziune fiscală sau alte infracţiuni economice. Astfel, avem imaginea exactă a ce înseamnă mediul de afaceri.
De la începutul crizei au dat faliment sute de mii de firme, iar dacă ne vom uita mai bine, vom vedea că au tras pe dreapta doar cei care respectau legea, în timp ce parveniţii s-au adaptat. Au intrat în faliment cu firmele iniţiale, doar pentru ca aproape imediat să îşi deschidă alte afaceri, libere de orice datorii către stat şi ceilalţi creditori. Practic, în momentul de faţă nu îţi mai poţi deschide o firmă în România fără să fii furat ca la drumul mare de stat, iar dacă ai ghinion, mai poţi fi şi şantajat de tot soiul de lipitori. Şi ne mai mirăm de ce nu merge nimic în ţara asta. Unul dintre secretele revenirii atât de spectaculoase a Germaniei şi Japoniei după cel de-al doilea război mondial a fost menţinerea şi întărirea clasei mijlocii. Cum au făcut asta? Foarte simplu: sindicatele au căpătat un rol predominant în industrie, iar deciziile lor influenţau direct menţinerea sau decapitarea conducerii marilor firme, ceea ce a mutat efectiv puterea în mâinile muncitorilor. La noi sindicatele nu mai reprezintă nici măcar o glumă. Când nu sunt motivate politic sau de diverse interese, deciziile sindicatelor noastre sunt de o prostie fără margini. Muncitorul este lăsat la mila patronului, care de multe ori se dovedeşte un sărăntoc, ce îşi vede doar propriile interese meschine, iar, din păcate, modelul ăsta de „afacere” îl vom avea pentru mulţi ani de acum încolo.
