Nu mai e un secret pentru nimeni că, de ani de zile, clasa politică se descarcă de gestiune pe seama amărâţilor care i-au votat, punând mereu pe socoteala lor incapacitatea de a conduce ţara. Majoritatea sunt incapabili să conducă şi o maşină de tuns iarba prin curte, darămite să administreze treburile unei urbe. Faptul că sunt praf şi nu ar merita nici măcar un post de paznic la uşa unei instituţii, este general cunoscut, însă mai grav este că şi celelalte puteri ale statului sunt complice la această bătaie de joc generalizată. Ma refer în special la justiţie, unde bate un aer de indiferenţă mai puternic chiar decât în politichie. De ani de zile, Primăria din Galaţi plăteşte sute de mii de lei drept daune pentru că fosta administraţie a refuzat să pună în executare mai multe hotărâri judecătoreşti. Þinând cont de actuala situaţie economică, când fiecare primar responsabil nu ştie ce să facă ca să mai reducă cheltuielile, astfel încât să acopere facturile curente, dar să îi mai rămână ceva şi pentru investiţii, să îţi permiţi aroganţa de a plăti sume enorme din buzunarele cetăţenilor doar ca să îţi satisfaci propriul orgoliu, mi se pare deja de domeniul psihiatriei. Acum câteva zile am aflat că municipalitatea este pe punctul de a fi executată silit, urmând să i se ia din conturi peste 700.000 de lei , pentru că a refuzat preţ de şapte ani să dea în folosinţă unui cetăţean un teren de câteva zeci de metri pătraţi, pe care il concesionase. Grav este că Parchetul nu s-a autosesizat să îl tragă la răspundere pe fostul primar şi cei care au legătură cu afacerea asta, pentru că nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti este infracţiune. Pe de altă parte, actul de justiţie este serios viciat pentru că ce rost mai are să ţii procese, să administrezi probe, să angajezi avocaţi şi experţi, dacă până la urmă se găseşte câte un primar mai îndărătnic, neinteresat sub nicio formă de modul cum funcţionează instituţiile într-un stat ce se vrea democratic? Problema noastră nu este că nu avem legi bune, ci că nu avem oameni care să le pună în aplicare. Am umplut puşcăriile cu pungaşi de doi lei, iar pe cei care chiar îşi merită locul după gratii îi lăsăm de ani de zile să ne sfideze din funcţii publice ocupate pe nedrept şi să ne ţină lecţii de morală. Şi tot nu ne-am învăţat minte. Dovada: neaveniţii care ne zâmbesc arogant de pe stâlpi, conştienţi că mai pot găsi încă o masă suficient de mare de creduli dispuşi să-i trimită în Parlament. Aş vrea să cred că avem puterea de a face puţină curăţenie în propria curte, dar, rând pe rând, ne-am irosit de-a lungul anilor toate şansele pe care le-am avut. Singura cale care şi-a dovedit viabilitatea a fost Uniunea Europeană, prin instituţiile ei, care ne-a tras de urechi atunci când a fost cazul. Sigur, ţările europene au propriile interese în ceea ce ne priveşte, însă când vine vorba de corupţie sau aroganţă pe bani publici, au punctat de fiecare dată exact ce trebuia. Aici am ajuns după aproape un sfert de secol de aşa zisă democraţie şi cred că va mai curge multă apă pe Dunăre până când ne vom trezi, în sfârşit, la realitate.
