Românii nu îşi cunosc parlamentarii, arată un studiu realizat de către IRES, pe un eşantion de 1.397 de persoane cu drept de vot. Nu mai puţin de 68% dintre alegătorii chestionaţi au răspuns negativ la întrebările „Cunoaşteţi numele deputatului actual ales pentru colegiul de deputaţi de care aparţineţi?” şi „Cunoaşteţi numele senatorului actual ales pentru colegiul de senatori de care aparţineţi?”. Un sondaj de opinie dedicat exclusiv municipiului Galaţi, pe acelaşi subiect, ar reflecta, cu siguranţă, dar în procent mult mai mare, inactivitatea parlamentarilor de Galaţi. Cu excepţia a maximum doi-trei parlamentari de la Dunăre care au păstrat, oarecum, contactul cu electoratul, ceilalţi şi-au văzut liniştiţi de afaceri şi interese, s-au preocupat să îşi sporească averile şi şi-au ascuns promisiunile electorale din 2008 în sertarele prăfuite ale partidelor.
Un candidat pentru un mandat de deputat în municipiu spunea, zilele trecute, că oamenii sunt de vină pentru că nu-şi cunosc parlamentarii, că orice cetăţean cu drept de vot ar trebui să fie preocupat să afle cum şi cine îl reprezintă în Parlament. Afirmaţia acestui candidat mi se pare de-a dreptul lipsită de orice urmă de respect faţă de cetăţean. În condiţiile în care românii se zbat din răsputeri să supravieţuiască, îşi pierd locurile de muncă pe bandă rulantă, sunt evacuaţi din case din cauza datoriilor la bănci sau la întreţinere, câţi dintre votanţi mai au timp, răbdare şi interes pentru a-şi cunoaşte parlamentarii? Câţi dintre românii răpuşi de probleme cu adevărat grave, despre care mulţi dintre candidaţi habar nu au, îşi mai doresc să cunoască numele parlamentarilor care îi reprezintă?
Pentru a fi cunoscut (părerea mea), este nevoie să fi făcut ceva la viaţa ta. Această regulă se aplică mai ales în cazul deputaţilor şi senatorilor. Un parlamentar inactiv, chiulangiu şi ignorant nu poate fi cunoscut şi recunoscut de către electorat. În condiţiile în care timp de patru ani nu ai fost în stare să socializezi cu gălăţenii din colegiul tău, să faci ceva notabil pentru ei, să le deschizi o uşă atunci când au avut nevoie ori să te prezinţi la uşile lor cu măcar o realizare din zecile de promisiuni înşirate, în 2008, pe pliantele de campanie, îţi permiţi, culmea, să-i învinovăţeşti tocmai pe ei că eşti doar un no-name pe scena politică.
Cei mai mulţi dintre politicienii noştri dau dovadă de o nesimţire crasă, sunt atât de plini de ei, aroganţi şi ignoranţi încât refuză cu neruşinare să recunoască ceea ce e mai mult decât evident: patru ani de zile doar au hibernat, pe banii amărâţilor, în Parlamentul României.
