De fapt, la fel de bine mi-aş fi putut intitula editorialul „Despre plăţi degeaba”, pentru că în linii mari despre aşa ceva vreau să mă plâng. Zilele trecute, directorul Electrocentrale sugera că ar fi bine să punem de-o chetă, dacă vrem să avem la iarnă şi altceva prin calorifere, în afară de ţurţuri. Tot zilele trecute, nişte minţi luminate (aşa, ca opaiţul, nu chiar ca un bec de-o sută de waţi) de prin Ministerul Sănătăţii cele bolnave de care au parte românii s-au trezit să sugereze, mai pe ton de ordin, că dacă vrem să avem parte de servicii medicale, e musai să contribuim cu toţii la fondul asigurărilor de sănătate. De parcă marea parte dintre noi n-ar fi contribuit şi până acum... e drept, printre românii „normali” mai există şi o gaşcă destul de numeroasă de „băieţi deştepţi”, care n-au dat în viaţa lor un chior la sus-pomenitul fond de sănătate, dar care se plâng de fiecare dată când au ocazia că ei sunt trataţi ca vai de capul lor, că ei trebuie să scoată bani din buzunar pentru fiecare element al unui serviciu medical, că ei sunt cei mai mari năpăstuiţi ai sorţii, că ei aşa-şi-pe-dincolo, şi tot aşa. Nu cred cămai are rost să nominalizez respectivele categorii socio-profesionale, pentru că îi ştim cu toţii. Ceea ce voiam să scot în evidenţă este altceva: logica de vacă lovită de encefalită spongiformă bovină (ştiu ei, specialiştii din minister, despre ce-i vorba...) la care recurg geniile (ne)sănătăţii româneşti pentru a pune pe linia de plutire sistemul medical de la noi. Adică, în loc să elimine metehnele mioritico-balcanice din rândul funcţionarilor, directorilor, şefilor etc din minister şi din structurile aferente (goana după şpagă şi comision, pe româneşte), ei ajung la concluzia că e mai simplu să taxezi pe toată lumea şi gata. Că, chipurile, aşa se face şi prin Olanda, prin Germania ori prin Slovacia. Acuma, despre cum stă treaba prin Slovacia, nu mă bag, nu cunosc amănunte. Dar să compari felul în care merge societatea, în general, şi sistemul medical, în particular, în Germania ori Olanda cu felul în care merg treburile pe la noi e de-a dreptul aberant. E la fel de „comparativ” ca atunci când spui că nemţii plătesc de două ori mai mult pe chirii decât românii. Da, dar neamţul câştigă şi de vreo şapte ori cât românul.
Iar partea cea mai proastă e că asemenea idei năstruşnice, ca să nu le numesc tembele, par să fie adoptate cu voioşie de politicienii noştri, că vorba ceea, doar nu dau din banii lor, ci dintr-ai noştri. Ca să nu mai spunem că nimeni dintre „geniile” de la guvernare nu se întreabă de ce atunci când are ghinionul să ajungă la un spital (dintr-ăsta românesc, nu de pe la Viena), amărăşteanul de rând este belit până şi de ultimul bănuţ fără cea mai mică remuşcare, fiind pus să-şi cumpere nu doar medicamentele, mâncarea ori pansamentele şi seringile, ci şi „atenţia” tuturor băgătorilor de seamă din spital, de la portar şi liftiere şi până la medicul şef de secţie. C-aşa-i la noi. Doar am cotizat la fondul asigurărilor de sănătate...
