O scrisoare deschisă spre ceea ce pare a fi ”inima neagră” a poliţiei gălăţene a ajuns ieri la redacţia ziarului nostru. Cu nume şi date, semnatarii (!?) scrisorii aduc tot felul de acuze, care de care mai grave, şi nu iartă pe niciunul dintre şefii şi şefuleţii actuali şi foşti ai inspectoratului gălăţean. De la numiri politice la incompetenţă, comportament de gen ”baron” până la bisericuţe care divid în două-trei tabere oamenii care ne apără... nimic nu lipseşte din scrisoare, decât un lucru esenţial, aş spune. Scrisoarea nu este semnată clasic, ci la sfârşitul ei sunt trecute câteva nume de poliţişti, nume scrise pur şi simplu la calculator, fără semnături olografe în dreptul lor.
Înainte de a lua în calcul publicarea scrisorii sau veridicitatea conţinutului ei, pe care nu avem date să îl negăm dar nici probe să îl considerăm fals, trebuia verificat măcar în parte grupul de aşa-zişi semnatari ai scrisorii. Verificând o parte a numelor trecute la sfârşitul scrisorii a reieşit că aceasta nu ar fi cu adevărat „opera” celor semnatarilor. Cel puţin a unora dintre ei...
Din păcate, nu este prima scrisoare trimisă redacţiei, de-a lungul anilor, cu acelaşi subiect. Doar numele erau altele, atât cele ale acuzaţilor cât şi cele ale acuzatorilor. E vorba de scrisori a căror paternitate, la o întrebare directă, nimeni nu şi-o asumă de fapt. Corect ar fi ca înainte de a ne întreba cât este real, şi cât nu, conţinutul scrisorii - deşi, de-a lungul vremii, telefoane ”anonime” sau scrisori la fel de ”anonime” s-au mai primit la redacţie ori bârfe s-au mai auzit prin târg - am dori ca CINEVA să îşi şi asume în mod real cele scrise.
O să spuneţi, poate, că în scrisoare se spune doar adevărul şi oamenii nu au curaj să procedeze altfel de teama represaliilor şefilor. Nu neg asta, pentru că nu am date să o fac. Numele celor care fac o reclamaţie pot fi protejate, dar este necesar să existe o probă, ceva semnat olograf, acte, orice care să sprijine afirmaţiile. Măcar o asumare verbală, face to face. Din păcate, o înşiruire de fapte, pe care, atenţie, nu le considerăm din start nereale, nu pot fi publicate ca un adevăr absolut. Presa nu poate doar să scoată cartofii fierbinţi pentru alţii şi suntem deja obişnuiţi cu reclamaţii fără probe sau anonime sau la care reclamatul spune ”scrieţi dumnevoastră ce vă spun, că aşa e, nu am probe, dar ştiu că e aşa... dar pe mine nu mă băgaţi”. O să spuneţi că în secolul super-tabloidizării presei, când mai degrabă se inventează şi se exagerează decât se scrie ceva real, asta cu probele şi asumarea unor declaraţii e fumată rău. Dar prefer să spun că am rămas pe stil vechi. Aşa că, în situaţia în care cineva este dispus sau are probe, să îşi şi asume în mod real cele trimise în scrisoarea care a ajuns la noi. Să te ascunzi în spatele unor oameni pe care nici nu îi întrebi şi îi semnezi nu e OK. Nu e destul şi nici nu e corect nici pentru noi, nici pentru poliţişti nici pentru cititori.
