Ieri mi-am dus copilul la şcoală după o săptămână de coduri de vreme rea şi încă una de vacanţă de drept. Aşa se face că de luni dimineaţă m-am enervat şi revoltat, căci am fost nevoiţi să facem flic-flac-uri şi escalade peste munţi de zăpadă şi mizerie de la containere, să mergem fix pe mijlocul străzii, de altfel foarte circulată, pe toată distanţa aferentă lateralei şcolii. Pe lângă noi, tot prin mijlocul străzii, treceau alte zeci de copii care mergeau la şcoală neînsoţiţi, fără să fie cu mult mai mari decât fecior-miu. Şoferii claxonau turbaţi, copiii bombăneau, părinţii înjurau de foc, când pe cei cu maşini, când pe politicieni, când pe cei din administraţia oraşului. Toate acestea pentru că trotuarul nu avea nici măcar o cărăruie croită printre munţii de zăpadă. Atâta indolenţă, nepăsare şi, da, chiar nesimţire n-am văzut: cineva s-a preocupat să facă puţin loc printre nămeţi doar cât ţine staţia de autobuz, însă nu s-a întrebat nimeni pe unde se va ajunge la staţie. De asemenea, pe aceeaşi larerală a şcolii este şi intrarea pe terenul de sport amenajat ca teren de fotbal, acoperit cu un frumos balon, să-i nu-i bată intemperiile pe vajnicii amatori de jucat fotbal pe înserat. Marii amatori de sport în timpul liber au bătătorit doar o cărăruie mică, mică, cât să treacă ei, şi au mai vânturat puţină zăpadă pentru vreo două locuri de parcare. În rest, copiii n-au decât să zboare dacă vor să ajungă în siguranţă la şcoală. Chiar nu se găseşte nimeni să oblige aceşti masculi alfa ai fotbalului de întreţinere să pună mâna pe lopată şi să cureţe măcar în dreptul locului lor de joacă, care se află în curtea unei şcoli? Cred că măcar atât datorează cartierului şi copiilor acelei şcoli care le suportă zi de zi limbajul mai mult decât obscen folosit în timpul orelor lor de fotbal.
Acestea fiind descrise, consider că începând de la SRL-ul care a închiriat terenul şcolii ca să câştige bani din asta, administraţia şcolii, Ecosal, Primărie şi oricine altcineva care ar putea fi responsabil de siguranţa copiilor noştri nu fac decât să-şi bată joc. Şi nu-şi bat joc de taxele pe care le plătim, de votul şi încrederea primită, ci chiar de copiii lor, de copiii noştri. Ce oameni sunt aceia care trimit intenţionat copiii în mijlocul unei străzi pline de maşini? Ce gospodar e acela care lasă gunoiul în strdă, pentru ca zeci de copii să păşească în el de două ori pe zi, în drumul spre şcoală? Unde sunt cei care ar fi trebuit, ”cu precădere”, să cureţe nămeţii de jur împrejurul şcolilor?
Nu ştiu cum a fost în această primă zi la alte şcoli şi nici nu mă interesează. O singură şcoală dacă a rămas cu trotuarele total înzăpezite, asta înseamna că circa 400 de copii s-au chinuit să ajungă la şcoală, într-un oraş cu pretenţii. Aproape 400 de copii ai căror părinţi votează şi plătesc taxe. 400 de copii dintr-o şcoală de cartier care nu au dat şpagă ca să înveţe într-o şcoală de fiţe, pe o arteră principală, care să permită părinţilor să-şi parcheze SUV-urile în faţa şcolii. 400 de copii a căror vină este doar aceea că locuiesc într-un cartier ca oricare altul. Iar şcoala cu pricina, în numai câteva luni, se va tranforma în secţie de votare. Iar părinţii celor 400 de copii vor fi aşteptaţi la vot. Atunci n-ar fi bine să lipim pe garduri nişte poze cu nămeţii de acum, în caz că uită cineva?
