Constat cu tristeţe că România de astăzi s-a împărţit între cei extrem de bogaţi şi cei aflaţi la marginea prăpastiei, iar clasa celor de mijloc, ce ar trebui să constituie grosul populaţiei, s-a redus la ceva neglijabil. Surprinzătoare nu este neaparat această diferenţă enormă între clasele sociale, cât mai ales viteza cu care ea s-a creeat. În alte ţări civilizate o familie poate ajunge la un anumit nivel social după mai multe generaţii, pe când la noi ne trezim cu tot soiul de neaveniţi îmbogăţiţi peste noapte, care ajung să dicteze mersul economiei. Personajele în cauză nu numai că încearcă să se bage acolo unde nu au nicio treabă, dar vor să îşi mărească averea obţinută fraudulos prin orice metodă, evident ilegală, care le trece prin cap. Aşa vedem foşti miniştri care îşi iau frumos băgăjelul şi se duc la puşcărie, vezi cazul Fenechiu, după ce au ţepuit cu simţ de răspundere statul.
Exemplele sunt nenumărate şi ele evidenţiază o realitate extrem de dureroasă. Cei aleşi să ne reprezinte, se reprezintă doar pe ei şi apropiaţii lor. În Europa există un adevărat cult privind ce înseamnă serviciul în folosul cetăţeanului, ce merge în unele cazuri până la sacrificiul personal. La noi nu se mai aplică nici măcar dictonul „faci pentru tine, dar faci şi pentru cei care te-au ales”. La noi s-a creat un cult al propriei personalităţi, conform căruia cei care au reuşit să scoată puţin capul în afaceri, mai mult sau mai puţin legal, se cred un soi de Mesia ai ţării, iar „expertiza” lor e musai să fie luată în seamă în orice domeniu. Am crezut că acest fenomen va fi ceva trecător, dar constat pe zi ce trece că gluma se îngroaşă, iar acest gen de gândire se generalizează. Abia după ce intră în conflict sever cu legea, aceşti kiki-riki-miki reuşesc să fie aduşi cât de cât cu picioarele pe pământ, ocazie cu care realizează nu că au greşit, ci că nu au „uns” pe cine trebuia pentru a scăpa şi din astfel de situaţii. Ce urmează să se întâmple la alegerile europarlamentare din luna mai este elocvent în ceea ce priveşte maniera în care poate fi deturnat votul cetăţeanului, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii 20 de ani. Pentru unele partide politice, gen PSD, nu mai există dubii în ceea ce priveşte numărul de europarlamentari pe care îi va avea, iar acum se discută doar de cei care urmează să îşi ia o vacanţă de patru ani pe mii de euro, vreo şase mii mai exact, din banii contribuabililor europeni. Şi revenim astfel din nou la mentalitate, a celor care cred că li se cuvine să ajungă în anumite funcţii doar pentru că au carnet de partid. Competenţa nu mai este subiect de discuţie nici măcar tangenţial şi pornind de aici cred că nu e greu să ne imaginăm încotro ne îndreptăm. Aşa că dacă vă închipuiţi că până acum am dus-o greu, să vedeţi ce „minunată” va fi viaţa în următorii ani! Aş face un apel la cei care votează la comandă, dar, fără să jignesc pe nimeni, mi-e teamă că aş scrie în van, pentru că respectivii nu prea citesc ziarele, rar se uită la televizor, iar dacă o fac, nu este pentru a se informa.
