Anul acesta aduce sau ar trebui să aducă schimbări în multe arii pentru gălăţeni. Una ar fi legată de un aspect important pentru un mare număr de cetăţeni - transportul în comun sau, mai bine zis, facilităţile acordate pensionarilor. Schimbarea a venit: nu vor mai avea bilete gratuite, ci abonamente nominale. Cu riscul de a-mi sări în cap pensionarii dar şi fiii, nepoţii şi strănepoţii acestora, nu pot spune decât că prezenţa lor în autobuze la orele de vârf sunt un junghi în coastă. Sunt conştientă de faptul că atunci când voi fi pensionară voi dori şi eu să beneficiez de gratuitate la autobuz şi tramvai, dar până atunci mai e mult şi, cum spune şi zicala, "până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii". Până când oamenii care călătoresc cu autobuzul cu un scop se vor pensiona, ei trebuie să îşi facă loc în fiecare zi, la orice oră, de bătrânii care monopolizează autobuzele.
Sunt respectoasă, nu mă aşez pe scaun deoarece sigur la următoarea staţie va urca un bătrân care chiar va avea nevoie de el, mă pitesc într-un loc şi încerc să nu le stau în cale şi nici să comentez atunci când se împing sau când dezaprobă nejustificat comportamentul celorlaţi. Dar asta nu înseamnă că îmi place prin ceea ce trec sute de gălăţeni în fiecare zi. Ce-i drept, am întâlnit şi bătrânei simpatici, cu bun simţ.
Printre cunoscuţii cu care am discutat acordarea abonamentelor pensionarilor, mulţi criticau faptul că studenţii şi elevii trebuie să plătească jumătate din abonament, în condiţiile în care ei nu au venituri şi familiile lor au oricum multe cheltuieli. Nimic mai adevărat, şi eu am fost elevă şi, mai departe, studentă şi ştiu că pentru părinţii mei era un efort să plătească două abonamente lunar, pentru mine şi sora mea. Iar pensionarii, cu toate că sigur au medicamente de plătit, ei sigur nu mai au copii de întreţinut.
Ceea ce vreau să spun este că ar trebui să le acorde un alt tip de facilitate, astfel încât să fie toată lumea mulţumită. Dacă cineva se străduieşte, sigur s-ar găsi o idee bună. Nu militez pentru retragerea beneficiilor pensionarilor, dar trebuie să se ajungă la o cale de mijloc.
Cu siguranţă că cele de mai sus reprezintă nu doar părerea mea, ci a multor gălăţeni, iar conducerii Transub nu îi sunt străine acestor nemulţumiri. Călătoria cu autobuzul e o adevărată provocare şi, din câte se vede, va continua şi în 2014.
