Vremurile pe care le trăim obligă din ce în ce mai multă lume să se reprofileze pentru a supravieţui şi a asigura celor dragi cele necesare traiului. Gălăţenii în special au uitat de mult ce înseamnă să faci ceea ce îţi place, mă refer la cei care au mai rămas încă aici, pentru că cei cu cap au plecat de mult spre zone mai ospitaliere din punct de vedere economic şi social. Constat cu tristeţe că prejudecata conform căreia trebuie să faci ce îţi aduce bani, nu ceea ce îţi place, este în mare vogă şi acum. Tinerii sunt forţaţi de părinţi să se apuce de tot soiul de meserii şi profesii, care le asigură „babacilor” satisfacţia că odraslele s-au realizat în viaţă. Puţini sunt părinţii care se gândesc că cei pe care i-au crescut nu au nici în clin, nici în mânecă cu meseria pe care o fac, iar asta se reflectă nu numai în rezultatele mai mult decât mediocre de la locul de muncă, ci mai ales în viaţa personală a acestora. Când faci ceea ce nu îţi place, ajungi la un moment dat să fii tot timpul deprimat, iar slujba devine un coşmar, din care nu poţi scăpa.
Văd lucrul asta zilnic la diverse persoane, care deşi conştientizează ce li se întâmplă, nu au puterea de a se rupe de trecut, de „ce zice lumea”, şi continuă să meargă pe acelaşi drum până clachează. Şi mai trist este că unii se şi laudă cu „statutul” lor, deşi nu îi reprezintă, iar expresia feţei lor când vorbesc despre ceea ce fac este mai mult decât relevantă. Când o persoană simte nevoia să îţi spună că este cineva în domeniul în care activează, realizezi că lucrurile stau, de fapt, invers, iar cel în cauză nu vrea decât puţină recunoaştere pentru ceea ce face. Asta este una din marile noastre probleme în momentul de faţă. Simţim nevoia să ne autoapreciem mai mult decât este cazul, în loc să îi lăsăm pe alţii să o facă. Nu putem scăpa nici de faptul că mulţi dintre noi preferă să critice gratuit o persoană, decât să recunoască faptul că se descurcă bine pe un domeniu sau altul, dar de aici şi până la grandomania de care suferă mulţi dintre noi este cale lungă. Aceasta este una dintre cauzele problemelor cu care ne confruntăm în momentul de faţă şi va fi pentru mult timp de acum încolo, deoarece am demonstrat că ne adaptăm greu la schimbare şi primim şi mai greu ideile care vizează acest aspect. Poate părea utopic, dar cea mai simplă şi sigură cale de a ne salva din mlaştina în care singuri ne-am scufundat este să facem zilnic un pas, oricât de mic, spre ceea ce ne place.
Ar fi mii de exemple de dat, dar eu o să vorbesc doar de unul, de care m-am lovit personal. Un prieten vorbea de ani de zile de visul lui de a deveni procuror. În sinea mea am râs pentru că ştiam cât de delăsător şi superficial este câteodată, dar l-am încurajat să meargă pe acest drum. Pentru vreo doi ani am pierdut legătura cu el, pentru ca recent să ne întâlnim întâmplător pe Faleză. Mi-a spus dezinvolt că tocmai ce absolvise INM-ul şi se pregătea să îşi ia în primire postul de procuror la un Parchet din ţară. Ştiu sigur că va fi un bun procuror şi nu mă pot abţine să mă gândesc unde putem ajunge dacă ne vom canaliza perseverenţa spre ceea ce cu adevărat contează pentru noi.
