Ceea ce i s-a întâmplat familiei lui Şerban Huidu ar trebui să ne mâhnească, dar ne incită la violenţă verbală şi ură viscerală. În acelaşi timp, în China o fetiţă de doar doi ani este călcată de două maşini iar trecătorii trec impasibili pe lângă locul incidentului. Trăim într-o lume în care nimic nu ne mai atinge sufletul? Nu mai avem capacitatea de a deveni empatici, de a alina durerea celor din jur şi de a ne pune în slujba binelui? Eu nu accept să trăiesc într-o astfel de lume. Refuz să mă umplu de răutate doar pentru a fi în asentimentul celor din jurul meu.
De câteva zile văd pe ecranele televizoarelor, în ziare şi pe bloguri comentarii pe care nu le înţeleg. Trei oameni au murit şi câteva persoane au fost rănite într-un accident. Tragic. Vinovat, se pare, este un conducător auto care este persoană publică. Nu orice persoană publică, ci un om de presă care făcea emisiuni de radio şi TV în care critica persoane publice. Nimeni nu e perfect. Eu nu pot uita, însă, momentul în care am aflat de accidentul lui Huidu. Mă uitam la televizor şi tocmai se dădeau imagini de la un accident soldat cu patru morţi. Imediat pe ecran a apărut o bandă galbenă pe care se anunţa că Huidu a fost implicat într-un accident în care o persoană a murit. La scurt timp s-a anunţat că o a doua persoană a fost declarată decedată. A doua zi a apărut şi a treia victimă. Jurnaliştii ne-au ţinut la curent minut cu minut cu mersul evenimentelor. Nimic rău în asta. Dar eu aş fi vrut să aflu detalii şi despre accidentul în care au murit celelalte patru persoane. Ele nu contau? Acel accident nu a fost la fel de tragic pentru că nu a fost provocat de o persoană publică?
Presa cade în extreme. Şi nu e normal.
Într-o lume normală, durerea unora ar fi puţin şi durerea noastră. Dar noi nu trăim într-o lume normală, ci în jungla consumistă, în care orice e posibil în numele rating-ului. Asta îmi aminteşte de spusele lui S.O.Vîntu din recentul interviu dat lui Cristoiu la B1 TV. Nu spun că-l cred pe Vîntu, dar mi-a plăcut cum a spus-o: dacă ar fi fost după el, nu ar fi dat pe post imaginile cu Băsescu lovind copilul în timp ce acesta era în direct la TV, ci abia după ce părăsea studioul, pentru a nu-l pune într-o postură delicată şi pentru a-i da timp să depăşească şocul şi să-şi pregătească apărarea. Vîntul le-a găsit, însă, scuze angajaţilor săi: au făcut totul pentru rating, pentru că „televiziunea este o platformă pentru publicitate”. Ion Cristoiu - pe care, orice am spune, nu-l putem suspecta că ar fi novice în domeniu - s-a arătat şocat de declaraţia interlocutorului său. Da, trebuie să o recunoaştem franc: totul se reduce la bani. Ceea ce fac mulţi jurnalişti, în presa de astăzi, nu are nicio legătură cu presa, care are, am mai spus-o, un dublu rol: de a informa şi de a educa. Nu ştiu, însă, cât din ceea ce s-a spus zilele acestea la televizor este informaţie şi dacă se poate vorbi de un gram de educaţie. Puţini sunt cei pe care i-am auzind spunând ceva care să aibă măcar o fărâmă de informaţie educativă. Trebuie să învăţăm ceva din ceea ce i s-a întâmplat lui Huidu? Da, trebuie să fim prudenţi şi moderaţi când ne aflăm în trafic, pentru că într-o secundă putem distruge viaţa noastră şi a celor din jur. Huidu nu a învăţat această lecţie - nu era prima dată când se comporta la volan ca un „bizon” - şi va plăti pentru asta, într-un fel sau altul. Sunt convinsă că a înţeles gravitatea faptei sale. Noi... se pare că nu am înţeles nimic.
