Mi-am deznodat picioarele şi am ieşit din starea de „quo vadis”, evident fără să am răspunsuri la întrebările existenţiale despre unde mă îndrept eu ori minunata societate. Cert e doar faptul că ne aflăm cu toţii într-o degringoladă care pare să ne fi cuprins iremediabil. Ne-am rezolvat economia temeinic, adică ţara asta preponderent industrială, conform situaţiei din anul de graţie 1989, şi-a vândut la bucată obiectivele economice, falimentate de diverşi prăduitori, care nu au mai pus altceva în loc.
În urbea noastră avem aer nepoluat acum. Conducerea combinatului nu a mai investit în mediu, nu a mai reconstruit o altă cocserie, conform angajamentelor pe mediu pe care şi le luase. Nici cei de la mediu nu s-au deranjat să pună pe chituci combinatul, căci cel căruia îi trecuse prin cap atare năstruşnicie a fost înlocuit din funcţie, convenabil pentru toată lumea. Deci, carevasăzică, încă mai avem combinat! Nu se ştie până când, întrucât invadatorii francezi s-au înfipt aici cu nevastă, copii, părinţi, dacă şi-or fi adus şi amantele nu ne priveşte pe noi, gălăţenii. Cert e că dacă românii nu îşi permit să îşi ducă viaţa de la o lună la alta, invadatorii francezi îşi permit să stea aici cu căţel şi purcel. De ce n-ar face-o? S-au transferat în cadrul companiei, din ţările lor unde strâmbă nasul la vederea cerşetorilor români, însă stau bine-merci pe plaiurile mioritice, cu aceleaşi salarii, pe care aproape nu e nevoie să le cheltuie. Compania plăteşte: casă, de multe ori masă, transport. Să tot stai în România şi să zici că inginerii români ar suferi de cretinism; că românii nu vor să muncească, şi nu vor să implementeze noile tehnologii. Aici consideră tu, cititorule, că i-am înjurat zdravăn pe francezi, cu tot cu înaintaşul lor Napoleon pe care îl au de exemplu, moştenind setea de cotropitor al acestuia. Chiar şi prin aburii alcoolului pe care îl consumă încă de la primele ore ale zilei, aşa, de pe la prânz, asta ca să nu le rămână în gât bucatele româneşti, ori cele cu specific francez, căci slavă Domnului, la noi la Galaţi poţi mânca şi meniuri franţuzeşti, dacă te ţin buzunările, dacă nu, nici de varza şi cartofii româneşti nu te mai poţi apropia!
Dacă tot e atât de bine la Galaţi, unde Dunărea oferă generoasă cea mai lungă faleză la un oraş, de pe tot cursul fluviului, de ce să nu vină ei tropăind în găşti tot mai mari? Întâi au venit mercenarii în recunoaştere. Au văzut că pot primi lefuri bune, că pot prezenta rapoarte prin care măsluiesc situaţia reală, după cum le e cheful, şi pot să îşi arunce incompetenţa în cârca românilor. Perfect! Apoi au arătat cu degetul acuzator spre românii cu obiceiuri de nepotism, corupţie şi impostură, şi au fost crezuţi. Însă pot da clasă chiar şi aici.
Dacă tot au fost fugăriţi în Americi, mare parte dintre ei, puteau să primească măcar România, nu-i aşa? Măcar e în Europa! Urmaşii lui Napoleon, Hitler şi care or mai fi, căci unii ar fi doar francezi vopsiţi, de fapt, care se trag din invadatorii Germaniei naziste au adăstat, favorizând direcţionarea comenzilor spre combinatele din ţările lor. Din cel mai mare combinat european, mercenarii vor să facă un morman de fiare vechi, şi prăduiesc acum tot ce mai pot, ocupând momentan aproape toate posturile de conducere, indiferent de nivele.
Românii educaţi, manieraţi şi cu bun simţ, nu îi trimit acasă, ci le suportă cu mioritism cotropirea şi umilirea în formă continuată.
