Acest celebru dicton se aplică în România de astăzi, din păcate pentru noi, într-o variantă răstălmăcită, după cum bine ştim. În orice face, românul are tendinţa să negocieze, deşi nu totul este de târguit pe lumea asta. Nu se poate negocia pe seama integrităţii, a aplicării nediscriminatorii a legii şi, mai ales, a manierei în care se fac numirile în funcţii şi promovările pe alte criterii decât cele de competenţă. Este inutil să spun că toate aceste lucruri se fac exact pe dos la noi. De aceea am ajuns unde suntem astăzi, cu o populaţie îmbătrânită şi ca vârstă, dar şi ca mentalitate, care are exact conducătorii pe care îi merită. Sunt aceiaşi conducători care sunt responsabili de pierderea a două vieţi în accidentul aviatic produs acum câteva zile şi care au dovedit, pentru a nu ştiu câta oară, că incompetenţa se plăteşte scump. Să ai toată dotarea tehnică necesară, dar să nu ştii ce să faci cu ea, să nu existe o minimă coordonare în teren între echipele de intervenţie şi, colac peste pupăză, să transmiţi informaţii neverificate, ce au condus în final la moartea unor oameni, este realitatea cu care ne confruntăm astăzi. Nu ştiu câţi dintre funcţionarii publici care activează în prezent ar trece de un examen sumar de verificare a cunoştinţelor în domeniile în care activează. Spun asta pentru că, aşa cum aminteam la început, nu primim ce merităm, ci ceea ce reuşim să negociem. Iar această tragere a mâţei de coadă face ca majoritatea instituţiilor statului să fie incapabile să reacţioneze în prezent la situaţii de criză, cum s-a dovedit de atâtea ori de-a lungul anilor. Schimbările se produc în România după producerea unor drame, cum este şi cea petrecută acum câteva zile, ca reacţie la puternicul impact emoţional pe care acestea îl au asupra opiniei publice. Instituţiile noastre doar reacţionează, nu acţionează şi, mai ales, nu încearcă să prevină producerea unor evenimente prin înţelegerea cauzelor care stau la baza lor şi adaptarea rapidă a legislaţiei pentru prevenirea acestora pe viitor. Nici măcar la reacţionat nu reuşesc să ia notă de trecere şi asta trebuie să producă serioase semne de întrebare pentru cei care, repet, se fac că ne conduc de ani de zile. Dau un banal exemplu despre cât de stufoasă este încă birocraţia la noi şi cum se fac unii că muncesc pe bani publici. Ca să scoţi un cazier fiscal, trebuie să te plimbi pe la trei birouri de la Finanţe, deşi trebuia să existe un ghişeu unic pentru aşa ceva, iar un funcţionar se ocupă, culmea, doar cu pusul ştampilei. Extrapolând, nu mai e de mirare că ne mor bolnavii plimbaţi între spitale pentru că nu există o legislaţie care să stabilească clar cine stabilizează pacienţii înainte de a se hotărî cine îi tratează. Nu surprinde nici lejeritatea cu care se pot cumpăra în momentul de faţă câini de luptă de către absolut oricine, câini pe care îi vedem plimbaţi pe stradă, de parcă ar fi labradori, iar apoi ne mirăm cum copiii sau bătrânii ajung mutilaţi în spital sau chiar îşi pierd viaţa. Am vrut democraţie, dar am fost superficiali când i-am ales pe cei care se află în fruntea ţării, pentru că acestora nu le pasă decât de ei şi grupul lor de interese. E bine să fii ambiţios, să îţi doreşti mai mult decât ai, dar când pregătirea şi moralitatea ta nu se ridică la înalţimea funcţiei, cei care suferă sunt cei mulţi, iar pe marginea incompetenţei nu se poate negocia.
