Am trăit să o văd şi pe asta. Vârsta a treia este văzută de actuala clasă politică, dar şi de o parte din populaţie, ca pe o categorie socială, pe care o poţi manipula, umili şi desconsidera după bunul plac. Ce s-a întâmplat la recentele alegeri parlamentare vorbeşte de la sine, după ce vreme de ani de zile s-a vorbit de pensionari ca de un soi de balast, care încarcă inutil nota de plată a contribuabililor. Uităm că această generaţie a construit această ţară, bună sau rea, pentru ca în mai puţin de un sfert de secol o mână de parveniţi să o distrugă mai ceva decât un război civil. Aruncăm la gunoi cu nonşalanţă o vastă experienţă profesională şi de viaţă, pentru a o înlocui cu surogate occidentale, ce ne sunt pasate foarte convenabil de „partenerii” noştri din Uniunea Europeană, care nu ne văd decât ca pe o piaţă de consum şi nimic mai mult. Răsplata pentru o viaţă dedicată copiilor este pentru vârsta a treia de astăzi un loc la azil, în cel mai bun caz, nu înainte de a fi „despovăraţi” de toate bunurile strânse cu trudă în zeci de ani. Asistenţa medicală este o glumă proastă, mai ales după ce onor Guvernul a acceptat cu plecăciune instrucţiunile FMI privind introducerea coplăţii la internarea într-un spital. Aş vorbi despre respect, dar este inutil pentru că am murdări şi această noţiune, dacă e să ţinem cont că termenul este asociat în prezent cu bogăţia şi opulenţa. După ce la alegeri au fost păcăliţi cu câteva kilograme de zahăr şi ulei, cum s-a întâmplat la fiecare ciclu electoral din 1990 încoace, nu a durat mult până s-a revenit la vechiul subiect al „asistenţei sociale” pe care trebuie să o suporte statul pentru cele peste şase milioane de pensionari. Se încearcă din nou să se creeze în mod artificial un conflict între masa activă a populaţiei şi vârsta a treia, pe considerentul că cei din urmă sunt susţinuţi financiar mai mult decât ar fi cazul. Uită să se spună că vinovaţi de această situaţie sunt politicienii, foşti sau actuali guvernanţi, care nu au ştiut decât să „reformeze” prin concedieri şi închideri de unităţi economice, forţând multă lume să iasă la pensie. Alternativa era şomajul şi o perspectivă deloc bună de a-şi mai găsi un loc de muncă după 50 de ani. În Anglia guvernanţii au mărit recent vârsta de pensionare până aproape de 70 de ani tocmai pentru a menţine masa de contribuabili la un nivel cât mai ridicat, dar şi pentru a exploata la maxim experienţa profesională a persoanelor trecute de prima tinereţe. La noi acest lucru se dovedeşte imposibil pentru că autorităţile sunt incapabile de peste 20 de ani să facă un lucru elementar în orice democraţie: să creeze locuri de muncă. Chiar şi în aceste condiţii, bătrânii noştri găsesc resurse pentru a ne ajuta financiar pe noi, generaţia de astăzi, fără să ne ceară nimic în schimb. Dacă am avea un dram de bun simţ, am recunoaşte că părinţii şi bunicii noştri sunt cei care ne ţin legaţi de pământul ăsta, pe care mulţi dintre noi îl desconsideră în fiecare zi, uitând că aici şi-au primit educaţia înainte să ajungă să fie cineva peste hotare.
