Organizaţiile care luptă pentru drepturile femeilor militează împotriva Legii medierii, care presupune ca victima şi violatorul să fie obligaţi să se înţeleagă în condiţii amiabile. Legea urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 februarie şi a stârnit deja nemulţumiri în rândul celor care au cel mai mult de suferit în urma acesteia. Pentru a-şi arăta nemulţumirea cu privire la acest lucru deloc de ignorat, femeile vor protesta în centrul Bucureştiului şi în Timişoara. Şi bine fac. În condiţiile în care autorităţile se aşteaptă ca femeia care a fost agresată sexual să cadă la pace cu violatorul, înseamnă că ceva e în neregulă cu acest sistem. Cele care vor protesta vor cere cu vehemenţă eliminarea violului din rândul infracţiunilor ce fac obiectul Legii medierii. Dacă această infracţiune va beneficia de o mediere, atunci nu va mai fi percepută drept o faptă deosebit de gravă şi agresorii vor fi convinşi că vor avea scăpare plătind o anumită sumă de bani. Astfel, vor acţiona ori de câte ori au chef. Această lege pune capac situaţiei în care se află deja victimele violului - acestea sunt privite cu neîncredere, sunt descurajate şi sunt nevoite să retrăiască acele momente de oroare, oferind explicaţii peste explicaţii şi detaliile întâmplării pentru a fi luată în serios. De asemenea, victimele unui abuz sexual nici nu beneficiază de programe speciale. Ţara noastră încă nu percepe violul drept o crimă de neiertat şi agresorii au parte de pedepse destul de blânde. Acest lucru mi se pare strigător la cer. Gurile rele spun că şi femeile au partea lor de vină pentru că, unele dintre ele, se îmbracă provocator şi puţini bărbaţi rezistă tentaţiei. Acest lucru nu este o scuză pentru ei. Femeile pot să umble şi aproape dezbrăcate pe stradă şi să-şi vadă de treaba lor, asta nu înseamnă că trebuie să se poarte mai rău decât animalele din pădure. Organizaţiile care luptă pentru drepturile femelilor fac tot ce le stă în putere ca violul să nu fie inclus în această lege. De asemenea, acestea au înaintat şi o petiţie online către premier, Ministerul Justiţiei şi Parlament. Poate, în acest fel, cineva deschide ochii şi va vedea că nu e bine.