Acum mai bine de o lună m-am apucat de o treabă pe care iniţial o intuiam frumoasă şi interesantă. M-a apucat aşa, de-odată, dorinţa de a arunca un ochi în trecut, pentru că memoria începea să-mi joace feste, ziceam eu. Nu mai înţelegeam unele chestiuni... de genul „ce naiba l-a apucat pe ăla drăganul de celălalt, că parcă ştiam că nu demult îl porcăia”. Drept urmare, ca să scap de gândul că „Roza” (scleroza) îmi dă târcolae, am aluat arhiva ziarului la răsfoit. Mi s-a părut interesant şi am decis să fac o analiză săptămânală, să le reamintesc şi altora ce făceau şi ce spuneau unii nu mai departe de acum câţiva ani. N-am luat-o de la calendele greceşti, ci de acum cinci ani.
Nu ştiu şi nu mă interesează ce cred cei care îşi văd dezvăluit acum trecutul pe care l-au crezut îngropat undeva, în neant. Pentru mine experienţa acestei incursiuni în trecut este relaxantă, amuzantă şi adesea edificatoare. E ca şi cum m-aş trage singură de mânecă, din când în când, spunându-mi: „Ai văzut? Nu te-ai înşelat acum X ani când ziceai că Y nu merită luat în seamă. Jeg a fost, jeg a rămas”. Da, eu m-am edificat în multe probleme. Necazul e că jegul e tot acolo unde era cum 5, 4, 3... ani. Ba poate e mai sus.
Asist în aceste zile la unele lucruri care îmi fac scârbă. Am auzit un politician al puterii care recunoştea franc faptul că au împânzit serviciile publice cu dobitoci uşor de manipulat şi că, şi dacă ar fi vrut să pună oameni capabili în posturi cheie, n-ar fi avut de unde să-i ia, că partidul n-are. Văd politicieni care migrează cu gândul la putere şi spun că o fac pentru ţară şi popor. Daţi-mi o lămâie! Ba nu, un kil!
Mama mea avea o vorbă: „Fă-te frate cu dracu' până treci puntea”. Am iubit-o pe mama, că m-a învăţat tot ce-i mai bun în viaţă. Asta cu dracu' nu mi-a plăcut, deci am cam adaptat-o, în sensul că fac şi eu compromisuri, ca tot omul, dar numai în cazuri de viaţă şi de moarte... sau pe-acolo. Nu o să mă auziţi niciodată preaslăvind pe cineva pentru că-mi e şef sau pentru că e bogat şi-mi poate da şi mie o cozvârtă. La fel, nu o să mă vedeţi niciodată hulind pe cineva după ce nu mi-a mai fost şef sau a ajuns mai jos decât mine. Mie un om îmi place sau nu-mi place. Şi cine mă cunoaşte ştie că eu spun franc, în faţă, dacă nu-mi place ceva sau de cineva. E un defect al meu. Am pierdut mult din această cauză, dar dorm bine noaptea. Precizez însă că munca mea nu este afectată în niciun fel de simpatiile sau antipatiile mele şi nici de portofelul unuia sau al altuia. Acum vreun an aproape că nu avem bani de pâine, dar nu m-a ştiut nimeni. Revăd acum ziarele de atunci, editate tot sub oblăduirea mea, şi nu găsesc nici măcar un rând care face referire la „nenorociţii care au şi nu dau”. Şi, de asemenea, nu m-aţi văzut nici ridicând osanale vreunui politician sau om de afaceri pentru bani. De aia eu nu mă voi îmbogăţi decât dacă voi câştiga la Loto. Dar ştiţi ce e culmea? Nu se îmbogăţesc nici cei care ling unde nu de demult au scuipat sau scuipă unde au lins până de curând.
