Lăsând la o parte ceea ce ni se prezintă pe la ştirile de la ora 17, obişnuitele crime, sinucideri, accidente mortale, lumea parcă a intrat într-o apatie totală, cotidianul a devenit plictisitor, zilele vin şi trec una după alta cu acelaşi conţinut monoton: goana după bani, după mâncare, după un loc de muncă sau pentru cei fericiţi că au unul, cum să faci să treacă mai repede ziua de muncă. În rest, linişte şi pace peste tot. Ponta a anunţat că de la anul se vor indexa pensiile cu vreo patru la sută, că nu va tăia din salariile bugetarilor dar că nici să nu se aştepte aceştia la vreo mărire. În schimb, salariile primarilor se măresc de la 1 iunie. Şi nimeni nu zice nimic, toată lumea stă şi aşteaptă ”marea schimbare”. Cum care schimbare, că doar nu schimbarea la faţă, schimbarea traiului de astăzi cu unul mai bun, schimbarea conducătorilor de astăzi cu unii mai înţelepţi, mai destoinici, mai gospodari, mai, mai, mai... Până una-alta, uite că nici ei, cei care stau acum cocoţaţi pe tronuri nu s-au dumirit încă pe cine vor împinge în faţă la viitoarele alegeri. Pe mine unul, să vă spun drept, ce mă enervează cel mai mult este faptul că se tot vehiculează, ca de altfel mai în toţi anii electorali, cam aceleaşi nume, de parcă numai ăştia ar fi făcut vreo şcoală anume de politicieni, de preşedinţi sau de premieri. Unde te întorci, dai de Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Crin Antonescu. Dar oare România nu mai are şi alte minţi luminate, oare partidele astea politice nu au în rândul lor şi oameni mai serioşi? Păi, la ce naiba să mai aleg vreunul dintre ăştia, dacă deja am văzut că nu-s în stare de nimic bun? Dacă ar fi fost regele ceva mai tânăr, parcă m-aş fi încumetat să bat şi eu câmpii şi să prefer monarhia decât anarhiei foştilor comunişti şi ale vlăstarelor lor crescute în aceleaşi tipare. Zicea mai deunăzi Ponta că şi-a dat seama de când este premier şi având de furcă tot timpul cu Băsescu, că în fruntea ţării ar trebui aleşi un preşedinte şi un premier care să lucreze mână în mână şi nu unii care să stea să se supravegheze unul pe altul gata-gata să-şi sară în cârcă unul altuia la prima greşeală. N-ar fi o idee rea, numai că de unde găseşti doi oameni care să nu fie avizi de putere şi de avere, doi oameni care să încerce să mai repare ce s-o mai putea din România asta? Că va fi greu, asta o ştim cu toţii, ne-am obişnuit însă să trăim cu speranţa că poate într-o zi, poate într-o altă viaţă, ne va fi mai bine, dacă nu nouă, măcar copiilor sau nepoţilor noştri. Unii au găsit deja soluţia, au plecat de mult în altă ţară, unde după ce au tras vreo câţiva ani până s-au pus pe picioare, acum nici nu concep să se mai întoarcă în ţară şi prea puţin le mai pasă de alegerile româneşti.
