Nu cred că pot să le spun, eu şi alţi câteva sute de mii de români, celor care pe motiv că luptă la baionetă cu evaziunea fiscală îşi bat joc, pe faţă, de mii şi mii de oameni. Vlădescu, un ministru de care eu cel puţin nu-mi amintesc să fi făcut ceva notabil, are tupeul de a se purta ca un vechil cu aceia care îi cer socoteală de felul în care a aplicat tot ce înseamnă legislaţie legată de creşterea impozitelor pe drepturi de autor şi alte venituri ce nu reprezintă salariu. Şeitan, la fel, străluceşte prin lipsa minimă de bun simţ cu care recunoaşte calm că... e normal să stai la coadă ca să dai banii la stat. Şi, de fapt, ce să zică, când extraordinarul lui şef, Boc cel mult preţuit de Băsescu, care orice ar fi făcut odată, numai la Boc nu renunţă, se face că nu vede umilirea generală şi acuză presa de manipulare. Asta chiar dacă îi sunt puse imaginile în faţă. Şi asta nu e tot. Nu coada te omoară, cât faptul că nimeni, dar absolut nimeni, nu putea da ieri o variantă clară a aplicării normelor codului fiscal. Şi e şi logic, aici chiar nu dau vina pe angajaţii celor trei instituţii puse să ne sugă banii ca nu cumva să sufere Udrea de lipsă de fonduri pentru logo-uri de miliarde, ca lucrurile să stea aşa de vreme ce în lege se spune una şi în normele de aplicare alta. Ce-i drept, nu e guvernul Boc primul care face astfel de gafe, dar cred că e primul care tras de mânecă că a greşit, nu simulează măcar că şi-ar cere scuze, ci ameninţă jurnaliştii că sunt evazionişti. Că de fapt aici e marea pierdere a economiei, nu în afacerile lor pe sub mână, cu ţigări şi fructe, cu acte aranjate, ci în dda-urile din presă, nu în palatele lor nesimţite, de tupeişti ordinari. Şi nu faptul că ni se ia bani e marea supărare a tuturor celor afectaţi de noile impozite, ci spectrul umilinţei lunare şi faptul că ne mai şi pierdem timpul să îi îmbuibăm cu banii pe care noi i-am muncit. Este imposibil să nu fie în stare să pună la punct un alt sistem de colectare al veniturilor în care bătaia de joc cu nervii şi timpul oamenilor să nu reprezinte prioritatea miniştrilor neşimţirii. Dar de fapt asta şi urmăresc: să îşi bată joc de noi. Şi nu riscă nimic.
