M-am oprit din nou să privesc tumultul românesc. Nici acum nu îmi place ce văd, iar asta îmi aduce amărăciunea în suflet. Mă încăpăţânez să o alung, găsind bucurie în micile împliniri. Revin la privit, hai să o facem împreună.
Continuă să răsară ciudăţeniile pe pământurile româneşti: cozi inutile pentru două parale chioare împărţite la trei ghişee ale unor instituţii diferite; oameni care lucrează pe mai nimic; altercaţii prezidenţiale ce continuă o harţă fără sens cu un electorat exasperat; dar şi întâlniri ale unei opoziţii indecise privind dorinţa de putere, decimată de dorinţi diferite. Absurdităţile evenimentelor ce se derulează le depăşesc în intensitate pe cele anterioare. Cu toate acestea, mai avem încă o ţară, în ciuda tuturor situaţiilor aberante pe care aleşii se străduie să le impună. Nu ne putem imagina de unde se inspiră aleşii atunci când inventează situaţii de coşmar pentru poporul pe care ar trebui să îl ajute, să îl sprijine, să îl servească, în aşa fel încât acesta să devină puternic, prosper, înfloritor. Unde se află rădăcina inspiraţiei conducerii dezastruoase? Sclavagism, Ev Mediu, perioadă fanariotă ori comunism, sau poate că ne aflăm în faţa unei compilaţii din toate acestea... De fapt rădăcina nu contează atât de mult, ci efectele politicilor diabolice.
Deşi existenţa este tot mai insuportabilă, unii se încăpăţânează să rămână aici – în Grădina Maicii Domnului, cum mai este denumită România. Problema este că tot mai multe buruieni au apărut în frumoasa Grădină, iar grădinarii par mai curând nişte nebuni care şi-au uitat menirea, aşa că nu o mai curăţă, ci aduc în interiorul ei tot mai multe gunoaie.
Cei care au vrut o viaţă mai bună şi au dat bir cu fugiţii care pe unde au nimerit îşi încheie vizita în ţara natală. Le este dor de ea, dar vor o ţară mai bună, propice traiului cotidian, şi dacă vreodată aşa ceva se va găsi în România, poate că se vor mai întoarce. Între timp, unii se încăpăţânează să rămână pe plaiurile în care au văzut lumina zilelor. Astfel mai există inclusiv săracii educaţi - medici, jurnalişti, artişti cu venituri aflate sub limita sărăciei. Sărăcită şi umilită, această elită se încăpăţânează totuşi să rămână aici.
Pare că totul se reduce la încăpăţânare: cei de la putere se încăpăţânează să ducă o politică prin care se condamnă la dispariţie, căci nimeni nu vrea să menţină o putere decimatoare; opoziţia se încăpăţânează să rămână dezbinată; iar parte dintre români se încăpăţânează să rămână în România, unde numai maneliştii par să îşi continue nestingheriţi existenţa.
Continuă să răsară ciudăţeniile pe pământurile româneşti: cozi inutile pentru două parale chioare împărţite la trei ghişee ale unor instituţii diferite; oameni care lucrează pe mai nimic; altercaţii prezidenţiale ce continuă o harţă fără sens cu un electorat exasperat; dar şi întâlniri ale unei opoziţii indecise privind dorinţa de putere, decimată de dorinţi diferite. Absurdităţile evenimentelor ce se derulează le depăşesc în intensitate pe cele anterioare. Cu toate acestea, mai avem încă o ţară, în ciuda tuturor situaţiilor aberante pe care aleşii se străduie să le impună. Nu ne putem imagina de unde se inspiră aleşii atunci când inventează situaţii de coşmar pentru poporul pe care ar trebui să îl ajute, să îl sprijine, să îl servească, în aşa fel încât acesta să devină puternic, prosper, înfloritor. Unde se află rădăcina inspiraţiei conducerii dezastruoase? Sclavagism, Ev Mediu, perioadă fanariotă ori comunism, sau poate că ne aflăm în faţa unei compilaţii din toate acestea... De fapt rădăcina nu contează atât de mult, ci efectele politicilor diabolice.
Deşi existenţa este tot mai insuportabilă, unii se încăpăţânează să rămână aici – în Grădina Maicii Domnului, cum mai este denumită România. Problema este că tot mai multe buruieni au apărut în frumoasa Grădină, iar grădinarii par mai curând nişte nebuni care şi-au uitat menirea, aşa că nu o mai curăţă, ci aduc în interiorul ei tot mai multe gunoaie.
Cei care au vrut o viaţă mai bună şi au dat bir cu fugiţii care pe unde au nimerit îşi încheie vizita în ţara natală. Le este dor de ea, dar vor o ţară mai bună, propice traiului cotidian, şi dacă vreodată aşa ceva se va găsi în România, poate că se vor mai întoarce. Între timp, unii se încăpăţânează să rămână pe plaiurile în care au văzut lumina zilelor. Astfel mai există inclusiv săracii educaţi - medici, jurnalişti, artişti cu venituri aflate sub limita sărăciei. Sărăcită şi umilită, această elită se încăpăţânează totuşi să rămână aici.
Pare că totul se reduce la încăpăţânare: cei de la putere se încăpăţânează să ducă o politică prin care se condamnă la dispariţie, căci nimeni nu vrea să menţină o putere decimatoare; opoziţia se încăpăţânează să rămână dezbinată; iar parte dintre români se încăpăţânează să rămână în România, unde numai maneliştii par să îşi continue nestingheriţi existenţa.
