De ani întregi tot auzim de reforma sistemului sanitar românesc, o reformă care, dacă ar fi să ne luăm după ce au promis toţi miniştrii care s-au perindat pe la putere, din '90 şi până acum, ar fi trebuit să ne propăşească pe culmile bună-stării de sănătate, ne-ar fi făcut mai zdraveni decât nişte titani de-ai Olimpului grecesc, mai longevivi decât matusalemii din Caucaz şi mai fericiţi decât cei mai săraci dintre săracii cu duhul.
Că n-a fost deloc aşa, am simiţit-o pe pielea noastră, la fel de (dacă nu cumva chiar mai) bolnavă ca înainte. Iar situaţia pare să meargă cu voioşie într-o singură direcţie, spre mai rău.
Cea mai recentă etapă a acestei „reforme sănătoase” este, prin grija onor-ministrului Cseke Attila, restructurarea spitalelor, chipurile pentru a spori eficienţa acestora. Numai că realizarea mult-pomenitului „spor de eficienţă” se dovedeşte sinonimă cu desfiinţarea a zeci de aşezăminte medicale, fapt care lasă mii, dacă nu cumva zeci de mii de bolnavi (pentru că românii sunt tot mai bolnavi, domnule ministru!) la mila Celui de Sus. Chiar aşa: cum Dumnezeu să te apuci să te baţi cu pumnu-n piept că reformezi Sănătatea şi o faci mai performantă, mai accesibilă, dacă te apuci să închizi spitalele care mai funcţionau, aşa târâş-grăpiş, prin localităţi mici şi de foarte multe ori izolate? Unde se vor duce toţi acei bolnavi? Acasă, să moară în linişte? Sau, poate, le veţi spune ce ne tot spuneţi şi nouă de atâta vreme - că sistemul medical românesc trebuie schimbat, chiar cu preţul unor sacrificii din partea noastră?
Încă şi mai grav este că mulţi politicieni (e drept, care au tot atâta tangenţă cu medicina cât are un papuaş cu proiectarea rachetelor nucleare intercontinentale) susţin cu o naivitate care frizează inconştienţa că măsurile de „restructurare” sunt benefice pentru „bobor”. Deunăzi, un deputat cu pretenţii de lider zonal PDL se arăta extaziat de faptul că după aplicarea acestor măsuri românaşii vor avea acces, cu mic-cu mare, la celebrele „spitale regionale” care ne vor asigura nişte servicii medicale de nşpe stele, mai ceva ca la spitalele universitare de prin Austria, Germania, Franţa ori America. Ce a „uitat” să zică deputatul cu pricina e că viitoarele spitale regionale (care mai mult ca sigur vor exista, cel puţin pentru următoarele patru-cinci cincinale, doar pe hârtie) vor fi amplasate mai mult în partea de vest şi nord a ţării, lăsând Moldova şi Dobrogea cam în fundu' gol în materie de asistenţă medicală. Pesemne că dom' ministru nu prea îi are la ficaţi pe cei din aceste zone...
Toată această înverşunare în a distruge şi ceea ce mai rămăsese funcţional în Sănătatea românească ne duce cu gândul la o epocă pe care cei mai mulţi dintre noi n-au cunoscut-o decât din cărţi şi din documentarele istorice. Spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, un anume doctor, Mengele pe numele său, se apucase să „reformeze” şi el sistemul medical. Şi l-a reformat aşa de bine, că n-a reuşit să omoare „decât” vreo 3 milioane de inşi, a căror singură vină a fost că se potriveau prea bine experimentelor bolnave pe care le făcea Mengele pentru a „reforma sistemul”...
