Fiecare cu atuul lui, fiecare cu gaşca lui, fiecare cu interesele lui şi fiecare, dar fiecare, jurându-se de mai că-ţi vine să crezi că tot ceea face e doar spre binele nostru. Ar putea fi definiţia, pe scurt, a alegerilor din principalul partid de guvernământ. Pe lângă faptul că acestea fac să curgă mult prea multă cerneală şi ocupă mult prea mult ecranele televizoarelor, că până al urmă e treaba lor, din păcate, cum una dintre tabere e la putere în cel mai real sens al cuvântului, iar celelalte nu, e evident că armele folosite sunt inegale. Dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să le plângem de milă, că până la urmă e ”borşul„ lor, „borş„ care însă ne frige şi nouă buzele.
Cum unul dintre candidaţi e când şef de guvern când simplu candidat şi nici nu mai e clar din ce postură anunţă cât de bine ne merge sau, după caz, cât de rău ne merge, e oarecum imposibil să nu realizezi că miza jocului nu e şi nu prea o să aibă cum să fie bunăstarea noastră. E doar o reclamă personalizată care are dubla calitate de a-l promova în rândurile partidului, dacă mai e nevoie, sau de a-l face să pară foarte util nouă, viitorilor votanţi. Din păcate, e greu să crezi că lucrurile merg bine când mii şi mii de oameni îşi vor pierde locurile de muncă iar alternative pentru angajarea lor nu par a fi niciunde. E greu să crezi că va merge bine dacă vom plăti energia cât nu ne-am gândit vreodată iar clasificarea în „bogaţi” şi „săraci” va avea şi etape intermediare, în care nimeni nici nu va şti cum se va trezi cu facturi mai mari poate decât salariul sau jumătate din el.
La fel e, din nou, greu să spui că e bine când numai gândul la cât avem de plătit de pe urma împrumuturilor făcute şi a celor pe care probabil le vom mai face te înfioară. Poate că, în unele cazuri, cum ar fi munca la negru, intenţiile sunt lăudabile, dar, ca de obicei, nu totul e bine. De exemplu, ideea de a nu o mai lăsa pe tuşa Floarea, decât dacă devine persoană juridică, să plătească la zi un om să îi muncească pogonul de pămînt pe care ea nu îl mai poate cultiva, nu văd cum o va ajuta.
La fel cu spitalele: poate într-adevăr unele nu îşi mai aveau rolul ca spitale ci puteau deveni altceva, dar să faci dintr-un spital cămin de bătrâni la ţară, unde fiecare are casa lui, în loc să îi dai altă întrebuinţare, mai spre folosul comunităţii, iar nu e bine.
În jocul lor pentru putere prind şi viaţa noastră, iar asta, deocamdată cel puţin, numai bine nu e.
